Video Proteste în Cuba comunistă. Oamenii strigă: "Libertate!"

Data publicării:
Oameni din orașul cubanez Caimanera protestează în noaptea de 6 spre 7 mai 2023.
Oamenii s-au plâns de întreruperile de curent și de lipsa de alimente, medicamente și combustibil. Foto: YouTube/captură

Un protest în care oamenii au strigat: "Libertate!" a avut loc în Cuba comunistă, într-o localitate din estul țării, la 1.000 de kilometri de Havana, potrivit înregistrărilor video difuzate pe reţelele de socializare sâmbătă şi duminică, în timp ce autorităţile au dat vina pe "indisciplina unor persoane în stare de ebrietate", informează Agerpres.

Manifestaţia a avut loc sâmbătă seară la Caimanera, un oraş cu 10.000 de locuitori situat în provincia Guantanamo (est), foarte aproape de baza militară americană.

În imaginile difuzate pe reţelele de socializare mai multe zeci de persoane sunt adunate în stradă, unele strigând "Libertate", în timp ce mulţi înregistrează scena pe telefoanele mobile.

Aceste înregistrări video au început să circule în Cuba, iar la scurt timp reţeaua de internet a început să fie lentă sau indisponibilă, mai ales în capitală, a constatat AFP.

Site-ul Netblocks, cu sediul la Londra, care urmăreşte blocajele de internet din întreaga lume, a indicat pe contul său de Twitter că "datele de reţea arată o scădere a traficului de internet în Cuba" sâmbătă seară, înainte de o revenire "parţială" câteva ore mai târziu.

La rândul său, biroul Amnesty International (AI) pentru Americi, a indicat "primirea de informaţii despre manifestaţii la Caimanera" şi a îndemnat "autorităţile să respecte şi să garanteze dreptul de a protesta (...) fără represiune".

Într-una din înregistrările video, un bărbat se plânge de întreruperea curentului, în timp ce insula se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani, provocând întreruperi frecvente de curent, precum şi penurie de alimente, medicamente şi combustibil.

După miezul nopţii, într-un tweet, Ministerul cubanez al Apărării a indicat că manifestaţia a fost provocată de "indisciplina în cursul unei petreceri publice a unor persoane în stare de ebrietate", adăugând că "populaţia a contribuit la restabilirea ordinii" şi că totul a revenit la "calm în localitate".

Înregistrări video difuzate mai târziu ulterior arată bărbaţi în uniforme militare atacând manifestanţi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Forţele de securitate cubaneze au răspuns violent la manifestaţiile paşnice (...) lovind cetăţenii care cereau respectarea drepturilor omului", a denunţat într-un tweet ambasada Statelor Unite la Havana.

În mai 2022, manifestaţii sporadice au izbucnit în mai multe provincii pentru a protesta faţă de întreruperile de curent. În septembrie, proteste similare au avut loc la Havana, după ce uraganul Ian a provocat o întrerupere uriaşă de curent în întreaga insulă.

Pe 11 iulie 2021, mii de cubanezi au ieşit pe străzile din întreaga insulă pentru a striga "Ne este foame" şi "Libertate". Aceste manifestaţii s-au soldat cu un mort, zeci de răniţi şi aproximativ 1.300 de persoane au fost arestate, potrivit organizaţiei pentru drepturile omului Cubalex, al cărei sediu se află la Miami.

Potrivit cifrelor oficiale, aproape 500 de manifestanţi au fost condamnaţi pentru participarea lor la proteste, unii primind pedepse de până la 25 de ani de închisoare.

 

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Se alimentează cardul de energie. Ce pensie trebuie să ai ca să iei banii? Când se dau? Și ce sumă
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...