Protest în fața casei lui Netanyahu, din Ierusalim. Oamenii au cerut demisia premierului israelian
Data publicării:
Trei persoane au fost arestate la protestul din fața casei premierului. Sursa foto: Profimedia Images
Sute de oameni au cerut demisia premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cursul unei manifestaţii care s-a desfăşurat sâmbătă seara, în faţa locuinţei acestuia din Ierusalim, a relatat duminică The Times of Israel, citat de dpa, transmite Agerpres.
Manifestanţii l-au îndemnat pe Netanyahu să aprobe un schimb pentru a-i elibera pe ostaticii din Fâşia Gaza şi l-au acuzat că se face responsabil de eşecurile în ce priveşte prevenirea şi răspunsul dat masacrelor comise de militanţi ai Hamas pe 7 octombrie în Israel.
Au avut loc ciocniri între protestatari şi poliţie, trei persoane fiind arestate.
sursa foto: Profimedia Images
Proteste împotriva premierului au avut loc şi în alte oraşe.
În centrul Tel Aviv-ului, mii de oameni s-au adunat într-o piaţă recent redenumită Piaţa Ostaticilor pentru a-şi demonstra sprijinul faţă de familiile celor peste 240 de ostatici deţinuţi de Hamas.
Reprezentanţi ai rudelor ostaticilor au cerut la rândul lor un schimb de prizonieri, după o recentă întâlnire cu premierul.
sursa foto: Profimedia Images
Potrivit Times of Israel, unele familii vor ca Netanyahu să ia în considerare o ofertă a Hamas de a-i elibera pe toţi ostaticii israelieni în schimbul tuturor militanţilor Hamas deţinuţi de Israel, ofertă respinsă de administraţia Netanyahu, care a rezistat de asemenea apelurilor la o pauză umanitară în conflict, în absenţa eliberării ostaticilor.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.