Protest cu mii de persoane la Kiev. Oamenii cer evitarea unei „capitulări” în fața Rusiei

Data publicării:
ucraina protest

Mii de persoane au protestat, joi seară, în centrul Kievului, cerând evitarea unei „capitulări” în faţa Moscovei, înaintea întrevederii pe care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, o va avea cu omologul său rus, Vladimir Putin, luna viitoare, informează Mediafax.

Manifestanţii, adunaţi la şase ani de la protestele proeuropene din Piaţa Maidan, au fluturat steaguri ucrainene şi pancarte pe care se scria: „Nu capitulării!”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promis familiilor celor peste o sută de persoane decedate în cursul manifestaţiilor antiguvernamentale din timpul Euromaidan, de la declanşarea cărora se împlinesc joi şase ani, că va face tot posibilul ca anchetele să se finalizeze cu rezultate, iar cei vinovaţi să fie aduşi în faţa justiţiei, a relatat Agerpres.

Protestele din Piaţa Independenţei din Kiev (Maidan Nezaliojnosti) au izbucnit la 21 noiembrie 2013 ducând la manifestaţii masive împotriva guvernului de atunci după refuzul preşedintelui prorus Viktor Ianukovici de a semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, revoltă care a culminat cu înlăturarea acestuia de la putere la 22 februarie.

Liderii Ucrainei, Rusiei, Franţei şi Germaniei se vor reuni la 9 decembrie, la Paris, în încercarea de soluţionare a conflictului ucrainean.

Administraţia de la Kiev a semnalat că este pregătită să accepte un „compromis rezonabil” la summitul cu Rusia pentru soluţionarea conflictului din regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 13.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

Vladimir Putin, despre Volodimir Zelenski: „E simpatic”

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a descris miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept „simpatic” şi dispus să găsească o soluţie pentru conflictul din estul Ucrainei, declaraţie făcută cu trei săptămâni înaintea primei lor întâlniri la summitul ce se va desfăşura la Paris, relatează Agerpres.

„Nu l-am văzut niciodată şi nu îl cunosc, dar am vorbit la telefon. Mi se pare că este o persoană simpatică şi sinceră”, a spus Putin despre preşedintele ucrainean în timpul unui forum de investiţii la Moscova.

În opinia liderul de la Kremlin, Volodimir Zelenski „încearcă cu adevărat să schimbe situaţia în mai bine, inclusiv în Donbas”, regiunea care formează cele două provincii separatiste ale Ucrainei, Doneţk şi Lugansk. „Nu ştiu deocamdată în ce măsură el va reuşi acest lucru, dar au existat paşi concreţi în direcţia cea bună”, și-a completat Putin declaraţia sa despre Zelenski.

Acest summit de la Paris este precedat de mai multe gesturi de destindere în relaţiile dintre Moscova şi Kiev, respectiv primul schimb de prizonieri, care a avut loc în septembrie, retragerea primelor trupe ucrainene şi ale separatiştilor din trei sectoare ale liniei frontului şi, săptămâna aceasta, returnarea către Ucraina a celor trei nave capturate anul trecut de garda de coastă rusă în strâmtoarea Kerci.

Spre deosebire de predecesorul său Petro Poroşenko, partizan al unei linii dure faţă de Moscova, Volodimir Zelenski, un fost actor de comedie ales triumfal în aprilie, s-a arătat favorabil dialogului cu Moscova. Dar această abordare, şi mai ales retragerea trupelor ucrainene, este nepopulară în rândul unei părţi a populaţiei ucrainene, mai ales în cazul naţionaliştilor şi foştilor combatanţi care au manifestat în număr mare împotriva a ceea ce ei consideră a fi o „capitulare” în faţa Moscovei.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”