Prințul William ar urma să acopere o parte din îndatoririle regelui Charles, care face tratament pentru cancer

Data publicării:
Regele Charles și prințul William
Regele Charles și prințul William. Foto: Profimedia

William, prințul de Wales, ar urma să intervină pentru a îndeplini unele îndatoriri în numele tatălui său, regele Charles, în condițiile în care monarhul în vârstă de 75 de ani urmează un tratament pentru cancer, relatează PA Media, citată de The Guardian.

Este de așteptat ca Charles să fie în continuare disponibil pentru întâlnirile Consiliului privat, dar detaliile privind modul în care acestea vor avea loc sunt încă în curs de elaborare.

Se așteaptă, de asemenea, să fie făcute aranjamente alternative pentru audiența săptămânală cu premierul, în cazul în care medicii îl vor sfătui să reducă la minimum orice contact personal.

Prințul William, în vârstă de 41 de ani, se retrăsese temporar din rolul său regal în urmă cu trei săptămâni după ce soția sa, Prințesa de Wales a suferit o intervenție chirurgicală.

Palatul Kensington a anunțat că prințul de Wales își va relua îndatoririle publice în această săptămână, conducând o învestitură la Castelul Windsor, miercuri, urmată de o gală de strângere de fonduri pentru ambulanța aeriană din Londra, în cursul serii.

Regele Charles al III-lea suferă de un cancer ce a fost depistat în timpul unei operaţii recente la prostată, care îl va ţine departe de viaţa publică pentru o perioadă de timp a cărei durată nu este deocamdată cunoscută, potrivit Agerpres. Anunțul Palatul Buckingham vine la mai puţin de un an şi jumătate după ce i-a succedat pe tronul Regatului Unit mamei sale, regretata regină Elisabeta a II-a.

La nouă luni după ce a fost încoronat, suveranul britanic, în vârstă de 75 de ani, nu intenţionează însă să îşi înceteze complet activităţile de şef de stat al Regatului Unit - dar şi al altor 14 ţări - şi va continua „să se ocupe de afacerile de stat şi de sarcinile administrative” în timpul tratamentului.

Potrivit Palatului Buckingham, regele „rămâne foarte optimist cu privire la tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice cât mai curând posibil”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri