Prințul Harry, după diagnosticul de cancer al Regelui Charles: „Orice boală uneşte familiile”

Data publicării:
printul harry
Prințul Harry spune că diagnosticul de cancer al Regelui Charles ar putea să îi apropie mai mult pe membrii Familiei Regale britanice. FOTO: Profimedia Images

Diagnosticul de cancer al Regelui Charles al III-lea ar putea să îi apropie mai mult pe membrii Familiei Regale britanice, a declarat fiul său înstrăinat, prinţul Harry, într-o emisiune matinală de televiziune din Statele Unite, informează Reuters.

Biroul de presă de la Palatul Buckingham a dezvăluit în urmă cu 11 zile că Regele Charles al III-lea, aflat pe tronul britanic de un an şi jumătate după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, a fost diagnosticat cu o formă de cancer şi că îşi va amâna angajamentele publice în perioada în care urmează un tratament medical.

Întrebat dacă o boală poate avea un efect de reunificare a unei familii şi dacă acest lucru ar fi posibil în cazul Familiei Regale, Prinţul Harry a răspuns astfel: „Da, sunt sigur”.

„În toate familiile văd acest lucru zi de zi - forţa unităţii familiale care se uneşte. Orice boală, orice afecţiune, uneşte familiile”, a declarat el pentru emisiunea „Good Morning America” într-un fragment din interviu ce a fost difuzat vineri de postul ABC.

Prinţul Harry şi soţia sa americană, Meghan, care deţin titlurile de duce şi ducesă de Sussex, s-au certat cu restul Familiei Regale britanice. În 2020, Harry şi Meghan au renunţat la îndatoririle lor de membri activi ai Familiei Regale şi s-au mutat în California.

Însă prinţul Harry a venit cu avionul din Statele Unite pentru a-l vedea pe tatăl său în vârstă de 75 de ani la Londra săptămâna trecută, la câteva zile după dezvăluirea diagnosticului de cancer, şi a avut o scurtă întâlnire privată cu suveranul Regatului Unit înainte de a se întoarce în California, potrivit presei britanice.

Prințul Harry spune că „cetăţenia americană este un gând care i-a trecut prin minte”

Autobiografia prinţului Harry, intitulată „Spare” şi lansată anul trecut, conţinea dezvăluiri acuzatoare despre tatăl şi fratele său mai mare, în timp ce un serial documentar Netflix pe care prinţul britanic l-a realizat împreună cu Meghan a făcut, de asemenea, o serie de dezvăluiri despre perioada în care cei doi au făcut parte din familia regală.

„Îmi iubesc familia. Faptul că am putut să mă urc în avion şi să mă duc să-l văd şi să petrec un moment alături de el - sunt recunoscător pentru asta”, a declarat prinţul Harry în emisiunea „Good Morning America”.

De asemenea, Harry a fost întrebat dacă se simte american, la care a răspuns cu un „nu”, înainte de a adăuga: „nu ştiu cum mă simt”. Însă a dezvăluit că s-a gândit să devină cetăţean american.

„Cetăţenia americană este un gând care mi-a trecut prin minte, dar cu siguranţă nu este ceva care să fie o mare prioritate pentru mine în acest moment”, a spus el.

Întrebat despre cum se simte în timp ce se află în Statele Unite într-o perioadă în care se întâmplă atâtea lucruri cu familia sa din Marea Britanie, prinţul Harry a răspuns astfel: „Am propria mea familie, ca toţi ceilalţi. Familia mea şi viaţa mea în California sunt aşa cum sunt”.

„Am alte călătorii planificate care mă vor duce prin Marea Britanie sau înapoi în Marea Britanie, aşa că mă voi opri şi îmi voi vedea familia cât de mult voi putea”, a adăugat el.

În timp ce familia regală tinde să păstreze confidenţialitatea în privinţa problemelor medicale ale membrilor săi, Palatul Buckingham a precizat că regele Charles a ales să facă public acest lucru deoarece este patronul mai multor organizaţii de caritate care se ocupă de lupta împotriva cancerului. Palatul Buckingham nu a oferit alte detalii în afară de a spune că testele au arătat că suveranul britanic are o "formă de cancer".

De la acel anunţ, Regele Charles al III-lea, care îşi va continua îndatoririle private, inclusiv audienţa săptămânală cu prim-ministrul ţării sale, a fost fotografiat în timp ce călătorea între reşedinţele sale din Londra şi estul Angliei, salutând spectatorii.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri