Primul terminal plutitor de gaz natural lichefiat al Germaniei, inaugurat de cancelarul Scholz

Data publicării:
Cancelarul german Olaf Scholz a inaugurat primul terminal plutitor de gaz natural lichefiat al Germaniei
Cancelarul german Olaf Scholz a inaugurat primul terminal plutitor de gaz natural lichefiat al Germaniei. FOTO: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a inaugurat sâmbătă în oraşul nordic Wilhelmshaven primul terminal plutitor de gaz natural lichefiat al Germaniei.

Construirea acestuia, care s-a desfăşurat într-un timp record de mai puţin de zece luni, arată că "Germania este capabilă de noi începuturi şi noi viteze", a declarat cu această ocazie liderul SPD (Partidul Social Democrat), care era flancat de ministrul economiei, Robert Habeck (Verzi), al finanţelor Christian Lindner (Partidul Liberal Democrat) şi de premierul din Saxonia inferioară Stephan Weil (SPD).

Terminalul flotant situat în largul coastei Mării Nordului din acest land este menit să contribuie la reducerea problemelor de aprovizionare cu gaz ale Germaniei determinate de lipsa livrărilor din Rusia. Alte patru urmează să fie construite până la finele anului viitor, la Brunsbüttel (Schleswig-Holstein), Stade (Saxonia inferioară), Lubmin (Mecklenburg - Pomerania de vest) şi încă unul la Wilhelmshaven, acestea putând asigura împreună importul a o treime din gazul natural necesar pentru aprovizionarea Germaniei, potrivit Ministerului Economiei, transmite agerpres, care citează DPA.

Cancelarul Scholz a dat undă verde construirii terminalelor de la Wilhelmshaven şi Brunsbüttel pe 27 februarie, la trei zile după începutul invaziei ruse în Ucraina.

Ceremonia de inaugurare a avut loc pe nava Helgoland, care transportă de obicei turişti, şi la ea au luat parte circa 400 de invitaţi.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...