Primul mesaj public al regelui Charles după ce a fost diagnosticat cu cancer

Data publicării:
regele charles face cu mana
Presa rusă „l-a omorât” pe regele Charles al Marii Britanii. Un comunicat fals, atribuit palatului Buckingham, a fost distribuit de publicațiile de stat din Rusia, dar si  pe platforma X, prin conturile propagandiștilor. Foto: Profimedia Images

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a transmis, joi, primul său mesaj de la anunţarea diagnosticului de cancer, transmite EFE, citată de Agerpres. 

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la independenţa Grenadei, ţară din Caraibe care face parte din Commonwealth, regele Charles al III-lea a transmis joi un mesaj referitor la acest „eveniment istoric”.

„Nu pot decât să-mi cer scuze că nu pot fi alături de voi în persoană pentru a sărbători acest eveniment istoric”, a declarat monarhul, care şi-a anulat agenda publică după ce luni a început tratamentul pentru cancer.

Grenada este una dintre ţările componente ale Commonwealth, comunitatea de state independente moştenite de la Imperiul Britanic - alcătuită din Regatul Unit şi coloniile sale - al căror şef de stat este regele britanic.

Charles al III-lea a profitat de această ocazie pentru a-şi exprima „cea mai profundă admiraţie” pentru evoluţia Grenadei din ultimele cinci decenii. „Împreună, aţi făcut din Grenada un exemplu de democraţie, de drepturi ale omului şi de stat de drept”, a declarat suveranul britanic, adăugând că are amintiri plăcute din timpul vizitei pe care a efectuat-o pe această insulă în urmă cu cinci ani.

Acesta este primul mesaj public al regelui Charles al III-lea după ce Palatul Buckingham a anunţat luni că monarhul suferă de o formă de cancer, fără a oferi, însă, mai multe detalii.

Boala regelui Charles al III-lea a fost diagnosticată în timpul unui tratament primit pentru o problemă la prostată, în ianuarie, deşi, potrivit unor surse regale, forma de cancer nu este asociată cu prostata.

După primirea veştii, regele Charles al III-lea şi-a suspendat activităţile publice, însă îşi va continua îndatoririle de stat, inclusiv şedinţele săptămânale cu premierul britanic Rishi Sunak.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii jubilează după întâlnirea Trump – Zelenski. Medvedev: „Porcul insolent a…
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Traumele suferite de Ariana Grande i-au afectat creierul. Artista a făcut publică o radiografie: „Sunt șocată”
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Ce le transmite un medic IT-iștilor nemulțumiți de salariul de 14.000 de lei
Newsweek
2.000 lei in plus la pensie în aprilie. Care pensionari iau banii? Anunț șoc al ministrului muncii
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Sacrificiul pe care l-a făcut Robert De Niro pentru rolul din Raging Bull: „A fost distractiv la început, dar...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...