Primul anunț în calitate de președinte ales al SUA. Joe Biden înființează un grup operațional pentru gestionarea pandemiei de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
joe biden cu masca
Pandemia de coronavirus, printre prioritățile lui Joe Biden Foto: Profimedia Images

Joe Biden, preşedintele ales al Statelor Unite, a anunţat luni crearea unui grup operaţional format din experţi medicali ce va fi însărcinat cu dezvoltarea unui plan pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

"Gestionarea pandemiei de COVID-19 este una dintre cele mai importante lupte cu care se confruntă administraţia noastră, şi voi fi informat de oameni de ştiinţă şi de experţi", a declarat Biden, potrivit agenției dpa, citată de Agerpres.

"Consiliul consultativ va contribui la modelarea abordării mele pentru gestionarea creşterii numărului de cazuri raportate; asigurarea de vaccinuri sigure, eficiente şi distribuirea acestora în mod eficient, echitabil şi gratuit; şi protejarea populaţiilor cu grad ridicat de risc", a adăugat Biden.

Grupul operaţional va fi format din oameni de ştiinţă şi din experţi în sănătate publică şi va fi condus de medicii David Kessler, Vivek Murthy şi Marcella Nunez-Smith.

Joe Biden l-a criticat cu regularitate pe preşedintele Donald Trump pentru modul în care administraţia sa a gestionat criza de COVID-19.

Cu 9,9 milioane de cazuri, Statele Unite au cel mai mare număr de infectări confirmate cu noul coronavirus la nivel mondial, potrivit datelor oferite de Universitatea John Hopkins. SUA au de asemenea cel mai mare număr de decese - 237.000 - asociate COVID-19 la o populaţie de 330 de milioane de locuitori.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri