Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea din afara Uniunii Europene a circa 800.000 de obuze care să fie livrate Ucrainei vor sosi în această ţară în zilele următoare, transmit agenţiile Reuters şi EFE.
„Primele mii de obuze de (calibrul) 155 mm vor fi livrate în iunie”, mai precis „în zilele următoare”, a spus premierul ceh după o întâlnire la Praga cu omologul său ucrainean şi cu lideri ai mai multor state din UE.
Premierul Petr Fiala a precizat de asemenea că au fost colectate până în prezent circa 1,6 miliarde de euro pentru a finanţa iniţiativa asumată de Republica Cehă. Această iniţiativă priveşte o achiziţie masivă de obuze pentru armata ucraineană, aflată în criză de muniţie în războiul cu Rusia după ce UE i-a livrat doar circa 30% din cele un milion de obuze de calibrul 155 mm promise în martie anul trecut.
Au fost astfel identificate în state din afara UE, neprecizate, surse pentru achiziţionarea a circa 500.000 de obuze de calibrul 155 mm şi a aproximativ 300.000 de obuze de calibrul 122 mm, notează sursele citate de Agerpres.
La finanţarea acestei acţiuni participă aproximativ 20 de ţări, iar reprezentanţi ai unora dintre acestea, precum Polonia, Olanda, Danemarca sau Letonia, participă marţi seară la Praga la o cină de lucru în timpul căreia vor aborda şi implementarea iniţiativei privind obuzele.
Editor : Liviu Cojan