Primele arestări în cazul morții misterioase a 21 de adolescenți într-un bar din Africa de Sud

Data publicării:
bar africa de sud
Taverna Enyobeni din East London. Sursa foto: Profimedia Images

Poliția sud-africană a arestat trei oameni în legătură cu moartea a 21 de adolescenți într-o tavernă din orașul East London, informează BBC.

Adolescenții au murit în circumstanțe misterioase, iar poliția încă investighează cauza.

Victimele au fost găsite întinse pe podea și căzute pe mese.

Suspecții, inclusiv proprietarul tavernei, au fost reținuți după ce ar fi vândut alcool minorilor.

Proprietarul barului Enyobeni, în vârstă de 52 de ani, urmează să apară în instanță săptămâna viitoare. Ceilalți doi suspecți arestați au 33, respectiv 34 de ani. Doi dintre angajații barului au fost primit dreptul de a plăti o amendă în valoare de aproximativ 120 de dolari americani pentru că ar fi servit alcool minorilor.

Dintre victime, cea mai tânără avea 13 ani, iar cea mai vârstnică avea 17 ani. Tinerii săbătoreau încheierea unei sesiuni de examene școlare.

Vârsta minimă pentru consumul de alcool este de 18 ani în Africa de Sud, drept urmare adolescenții nu ar fi trebui să aibă acces în bar.

"Locul era plin. Intrarea era gratuită și se servea alcool fără bani. Am început să bem și să ne distrăm", a povestit anterior o fată de 16 ani pentru BBC. "Cădeau ca muștele", mai spunea ea vorbind despre morți.

Raportul toxicologic nu este încă finalizat, însă patologii sugerează că morțile ar fi fost cauzate de ceva ce adolescenții au inhalat sau înghițit.

Consumul de alcool a fost indicat drept vinovat în acest caz și de premierul provinciei Eastern Cape, Oscar Mabuyane, care a condamnat "consumul nelimitat de băuturi alcoolice".

Cu toate acestea, polițiștii sunt prudenți în declarații: "Exact cum am spus la început, investigația este în curs și trebuie tratată cu mare grijă", a declarat comisarul provinciei, Nomthetheleli Mene.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri