Primăria Romei se gândește să pună o taxă de acces pentru Fontana di Trevi. Groaza de supraturism lovește din nou

Data publicării:
Fontana di Trevi. Foto: Profimedia Images
Fontana di Trevi. Foto: Profimedia Images

Primăria Romei a declarat miercuri că ia în considerare introducerea unei taxe de acces la emblematica Fontana di Trevi (Fântâna Trevi), vizitată anual de milioane de persoane, o măsură care este încă supusă analizei şi prin care se doreşte combaterea turismului excesiv ce afectează "Oraşul etern".

Alessandro Onorato, adjunct responsabil de turism la Primăria Romei, ia în considerare impunerea unor ore de acces pentru vizitatori în piaţa în care este situată capodopera barocă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Aş fi în favoarea ideii de examinare a unui nou tip de acces, limitat în timp şi cu un număr fix (de vizitatori), cu un sistem de rezervare", a declarat el pentru cotidianul Corriere della Sera. Declaraţia a fost confirmată de biroul său de presă.

Cât ar costa biletul

Biletul de acces ar fi gratuit pentru locuitorii Romei şi ar costa un euro pentru turişti.

Scopul nu este acela de a câştiga de pe urma introducerii taxei, ci de a controla aglomeraţia şi, prin filtrarea intrărilor, de a-i împiedica pe turişti să mănânce îngheţată sau pizza pe trepte, conform cotidianului.

Fontana di Trevi, construită în secolul al XVIII-lea, a apărut în decorul celei mai cunoscute scene din filmul lui Federico Fellini "La Dolce Vita", când actriţa Anita Ekberg înoată în apele ei, ceea ce este strict interzis.

Un purtător de cuvânt al municipalităţii a declarat pentru AFP că posibilitatea introducerii biletelor de acces este doar o "idee iniţială, nu există încă nimic concret".

"Este o chestiune delicată şi dificilă, dar mai devreme sau mai târziu va trebui abordată. Turismul la Roma, care înregistrează cifre record, trebuie să fie sustenabil pentru oraş şi pentru mediu", a adăugat el.

Se preconizează că numărul turiştilor va creşte în timpul Jubileului, un an sfânt celebrat de Biserica Catolică o dată la aproximativ 25 de ani, circa 30 de milioane de persoane fiind aşteptate în vizită la Roma şi Vatican în 2025.

În acest an, Veneţia a testat un sistem de bilete cu plată pentru vizitatorii de o zi, în timpul perioadelor de vârf, în încercarea de a gestiona mai bine fluxurile de vizitatori.

Guvernul condus de Giorgia Meloni ia, de asemenea, în considerare o creştere semnificativă a taxei de turism, însă ideea a stârnit critici din partea federaţiilor din turism, care se tem că o creştere excesivă va reduce interesul turiştilor.

Alessandro Onorato a adăugat că Roma caută, de asemenea, să limiteze deschiderea de noi spaţii de cazare pentru a proteja centrul istoric, afirmând însă că municipalitatea nu are această putere. "În prezent, putem limita numărul de restaurante sau de localuri fast-food în centrul istoric, dar nu putem împiedica deschiderea de structuri de cazare non-hoteliere", a declarat el. 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Manevra interzisă la volan când e polei pe asfalt. Experţii auto spun că toţi şoferii fac această greşeală
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”