Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, va fi operată după ce medicii au descoperit "o leziune" la un screening pentru cancer de piele

Data publicării:
jill biden
Prima Doamnă a SUA, împreună cu soțul ei, președintele Americii Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va fi operată săptămâna viitoare. În timpul unui control de rutină, medicii au descoperit o "mică leziune" pe faţă, urmând să fie îndepărtată printr-o intervenție chirurgicală, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne, informează Agerpres care citează AFP.

Intervenţia chirurgicală în ambulatoriu va avea loc miercuri, 11 ianuarie, la spitalul militar Walter Reed de lângă Washington, a declarat medicul prezidenţial, Kevin O'Connor, într-o scrisoare publicată de purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne, Vanessa Valdivia.

"În timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele, a fost descoperită o mică leziune deasupra ochiului Primei Doamne. Ca măsură de precauţie, medicii au recomandat să îi fie îndepărtată" leziunea, precizează medicul în scrisoarea sa.

Ţesuturile îndepărtate vor fi apoi analizate, a mai precizat el.

Jill Biden, în vârstă de 71 de ani, este cea mai în vârstă Primă Doamnă din istoria SUA, în timp ce soţul ei, Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, este, de asemenea, cel mai în vârstă locatar al Casei Albe din istorie.

Cancerul este o cauză personală pentru Joe Biden, al cărui fiu Beau a murit în 2015 de cancer la creier. Reducerea ratei deceselor cauzate de această boală reprezintă pentru Joe Biden o "prioritate prezidenţială".

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...