Preşedintele Serbiei va merge în China, unde s-ar putea întâlni cu Putin: „Ce se va întâmpla acolo este un mare semn de întrebare”

Data publicării:
vucic si putin la masa
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat că va face în octombrie o vizită în China, unde s-ar putea întâlni şi cu omologul său rus. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat că va face în octombrie o vizită în China, unde s-ar putea întâlni şi cu omologul său rus, Vladimir Putin, transmite vineri agenţia TASS, preluată de Hina, potrivit Agerpres.

Ştirea a fost difuzată iniţial de televiziunea pro-guvernamentală Happy din Belgrad.

„Până la sfârşitul anului, mă aştept să am discuţii serioase şi importante cu partenerii noştri foarte, foarte importanţi. Voi face o vizită importantă în China în octombrie. Ce se va întâmpla acolo este un mare semn de întrebare, deoarece se pare că este aşteptată şi sosirea preşedintelui rus Vladimir Putin”, a spus Vucic.

Şi Milorad Dodik, preşedintele Republicii Srpska (entitatea sârbă din Bosnia) declarase joi că va merge în China, unde se va întâlni cu Putin în această toamnă. Vizita în China a liderului de la Kremlin este programată în octombrie, când ţara gazdă va organiza un forum al iniţiativei Drumul Mătăsii (Belt and Road), după cum a anunţat încă din iulie Iuri Uşakov, unul din asistenţii lui Putin.

Vucic spune că drumul spre Europa rămâne un obiectiv al Serbiei

În declaraţia făcută televiziunii Happy, Vucic a mai afirmat că drumul spre Europa rămâne un obiectiv al Serbiei din multe motive, „în primul rând ca să putem trăi în democraţie”. El a susţinut că sârbii „nu doresc să trăiască sub dictatură sau despotism, ci într-o democraţie în care nimeni nu poate să îşi ucidă opozanţii politici sau să condamne pe cineva la 30 sau 40 de ani de închisoare pentru că i s-a spus că politica sa este proastă”.

Preşedintele sârb a mai adăugat că „politica noastră trebuie să includă dialoguri cu Bruxellesul, Berlinul, Parisul, Roma, Viena, Budapesta, Bucureştiul, Atena, Sofia, Zagrebul, Ljubljana şi toate celelalte centre, despre modul în care Serbia poate avansa pe calea europeană, însă nu trebuie să ignorăm ceea ce se întâmplă în lume şi să ne prefacem că nu pricepem”.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri