Preşedintele ceh: Ucraina nu mai poate primi înapoi Crimeea

Data actualizării: Data publicării:
Russia Commemorates 70th Anniversary Of Victory Day

Ucraina nu mai poate obţine înapoi Peninsula Crimeea, deşi Rusia a preluat-o prin anexare, a declarat preşedintele ceh Milos Zeman, citat de Reuters.

Russia Commemorates 70th Anniversary Of Victory Day
Foto: Guliver/GettyImages

Zeman (foto, stânga) a criticat sancţiunile impuse de UE şi a exprimat în repetate rânduri opinii proruse. El a fost singurul lider occidental care a participat la Parada din mai 2015, de la Moscova, care a marcat finalul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie News.ro.

„O anexare înseamnă încălcarea acordurilor internaţionale şi nu există nicio urmă de îndoială că acordurile care garantează integritatea teritorială a Ucrainei au fost încălcate”, a spus Zeman citat de site-ul parlamentnilisty.cz.

„Pe de altă parte, sunt de acord că (liderul sovietic Nikita - n.r.) Hruşciov a făcut un lucru prostesc, de neiertat, iar politicienii din toată lumea sunt de acord în prezent că Crimeea nu poate fi oferită înapoi Ucrainei”, a subliniat Zeman, care nu a precizat despre ce politicieni este vorba.

Hruşciov a oferit Crimeea Ucrainei în 1954, când ţara făcea parte din Uniunea Sovietică.

Rusia a anexat Crimeea, inclusiv portul strategic Sevastopol, unde se afla baza Flotei Mării Negre a Moscovei, în 2014. În replică, Uniunea Europeană, inclusiv Cehia, şi Statele Unite să impună sancţiuni economice şi politice vizând companii şi oficiali ruşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...