Preşedintele Bundesbank neagă că Germania este „bolnavul Europei”: „E un diagnostic greșit. Trebuie să avem mai multă încredere”

Data publicării:
Joachim Nagel
Preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, crede că actuala situaţie slabă a economiei germane este temporară. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, crede că actuala situaţie slabă a economiei germane este temporară, iar aceasta se află într-o poziţie bună pentru a se redresa, în ciuda indicatorilor recenţi ce arată o performanţă lentă, transmite DPA, potrivit Agerpres.

„Germania nu este bolnavul Europei. Cred că este un diagnostic greşit, trebuie să avem mai multă încredere”, a declarat şeful Băncii Centrale a Germaniei, într-un interviu acordat, miercuri, publicaţiei de afaceri Handelsblatt.

Declaraţiile acestuia vin, însă, pe fondul unor date economice dezamăgitoare, care oferă puţine speranţe de redresare.

Institutul pentru Economie Mondială (IfW) şi-a înrăutăţit miercuri previziunile privind evoluţia economiei germane în 2023 şi în 2024, din cauza activităţii industriale slabe, a crizei din construcţii şi a reducerii cheltuielilor de consum.

PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un declin de 0,5% anul acesta

Astfel, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un declin de 0,5% anul acesta, după ce, în vară, IfW estima o scădere cu 0,3%. De asemenea, IfW se aşteaptă la revenirea pe creştere a economiei în 2024, dar redresarea va fi modestă. PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un avans de 1,3% anul viitor, după ce, în vară, IfW estima o creştere cu 1,5%.

După ce a ieşit din recesiunea provocată de războiul din Ucraina, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în trimestrul al doilea şi analiştii cred că este posibil să stagneze şi în trimestrul al treilea. În condiţiile în care ultimele trei luni din acest an ar urma să aducă o creştere de doar 0,1%, unii analişti au reluat expresia „bolnavul Europei” atribuită Germaniei după reunificarea din 1990.

„Germania simte acum că vechiul model de afaceri industrial nu mai funcţionează”, a apreciat preşedintele IfW, Moritz Schularick.

Acesta a explicat că majorarea dobânzilor afectează economia. Totuşi, şeful Bundesbank este optimist în privinţa perspectivelor.

„Comparativ cu alte state, per asamblu, Germania este într-o situaţie bună şi nu doar în ceea ce priveşte şomajul scăzut şi sustenabilitatea datoriei. Nu trebuie să permitem să fie vorbit de rău conceptul 'Made in Germany'. Modelul economic german nu este perimat, dar are nevoie de modernizare”, a declarat Nagel.

Acesta a atras atenţia asupra necesităţii de a sprijini digitalizarea, gestionarea tranziţiei energetice şi de a face comerţul internaţional mai rezilient.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ion Iliescu şi-a luat rămas bun pentru totdeauna! Anunţul despre secretul fostului preşedinte a fost...
Digi FM
De la mărimea 7XL la S. Ea e femeia care a dat jos aproape 200 de kilograme și s-a transformat incredibil de...
Pro FM
Kanye West, pus la zid de fani după ce a făcut publică o poză cu Bianca Censori: „Ce bărbat normal ar face...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson, despre care se spune tot mai des că e leit Sebastian Stan. Ray își face...
Adevarul
O pasageră beată de pe o cursă Wizz Air a provocat o aterizare de urgență. Suma uriașă pe care o are acum de...
Newsweek
1.400.000 pensionari iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, cu întârziere. În ce zi vin banii
Digi FM
Meryl Streep și Martin Short, tot mai apropiați. Poveste de dragoste care durează deja de un an?
Digi World
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă