Președintele Băncii Mondiale renunță la funcție cu un an înainte de încheierea mandatului. El fusese numit de Donald Trump

Data publicării:
presedintele Bancii Mondiale David Malpass
Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, și-a anunțat demisia. Foto: Profimedia Images

David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale (BM), a anunţat miercuri că va renunţa la funcţia sa. În urmă cu câteva luni a intrat în conflict cu Casa Albă pentru că nu şi-a exprimat poziţia în privinţa schimbărilor climatice, informează Agerpres care citează Reuters. El nu a precizat motivele deciziei, spunând într-un comunicat că "după ce s-a gândit serios a decis să exploreze noi provocări".


Malpass, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va părăsi conducerea băncii multilaterale de dezvoltare, care acordă finanţare de miliarde de dolari pe an economiilor în curs de dezvoltare, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului de cinci ani.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, i-a mulţumit lui Malpass pentru activitatea sa, spunând: "Lumea a beneficiat de pe urma sprijinului său puternic pentru Ucraina în contextul invaziei ilegale şi neprovocate a Rusiei, a muncii sale vitale de asistenţă a poporului afgan şi a angajamentului său de a ajuta ţările cu venituri scăzute să ajungă la un nivel sustenabil al datoriei prin reducerea acesteia".

Yellen a precizat că Statele Unite vor nominaliza curând un înlocuitor pentru Malpass şi aşteaptă cu interes ca Board-ul Băncii Mondiale să realizeze "un proces de nominalizare transparent, rapid şi bazat pe merite pentru viitorul preşedinte al Băncii Mondiale".

Conform unei tradiţii îndelungate, Guvernul SUA selectează şeful Băncii Mondiale, în timp ce liderii europeni aleg directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

David Malpass a preluat conducerea Băncii Mondiale în aprilie 2019, iar conform raportului anual al instituţiei în anul fiscal 2022 BM s-a angajat să acorde peste 104 miliarde de dolari pentru proiecte pe plan global.

Conform raportului anual al Băncii Mondiale din 2021, Malpass a avut în acel an un salariu net anual de 525.000 dolari, iar instituţia a contribuit cu peste 340.000 dolari la planul de pensie şi alte beneficii.

 

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu, abandonat în uitare. Infrastructura care...
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Dieta care îl ajută pe Sting să arate atât de bine la 73 de ani
Film Now
Zendaya, despre presiunea adusă de faimă: „Nu știu dacă o pot gestiona, am fost mereu un copil timid!” Cum...
Adevarul
Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură. Semnalul de alarmă tras de medici
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...