Presa din Rusia a publicat imagini cu ministrul rus Apărării, Serghei Şoigu, prezent în cadrul unei videoconferinţe cu Vladimir Putin. Într-un clip video publicat de Ria Novosti, se observă că Şoigu poartă un sacou de culoare închisă, cămaşă albă şi cravată. Până acum, în apariţiile sale publice, Şoigu a apărut îmbrăcat în uniforma militară a Federaţiei Ruse. Ministrul rus dispăruse din spaţiul public de aproape două săptămâni.
În înregistrarea video, de câteva secunde, Şoigu poate fi observat în fereastra din stânga-sus a monitorului aflat în sala de teleconferinţe a lui Vladimir Putin.
În prima secundă a înregistrării, se remarcă lipsa semnalului video (ecran negru) în fereastra corespunzătoare lui Şoigu. Ulterior, imaginea acestuia apare în fereastră, ca şi cum cineva ar fi activat sau deschis în acel moment camera video.
Clipul nu a fost datat, iar Ria Novosti nu a precizat în ce moment a fost făcută această înregistrare. De asemenea, ministrul Şoigu apare îmbrăcat în haine civile (sacou de culoare închisă, cămaşă albă, cravată), în condiţiile în care până acum el era prezentat, în imaginile oficiale ale Kremlinului, în ţinuta oficială, militară.
Un interviu în direct la canalul Rossia 24 a fost întrerupt pentru a difuza imaginile cu Șoigu. Nici prezentatorul postului TV nu a precizat când au fost filmate aceste imagini.
L-a citat însă pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care spunea că Șoigu raporta despre așa-numita „operațiune militară specială”, termenul dat de Rusia pentru invazia din Ucraina.
Cu o zi în urmă, în presă a apărut ştirea referitoare la misterioasa dispariţie a lui Şoigu din spaţiul public, la o lună de la invadarea Ucrainei de către Rusia.
Jurnalişti de la publicaţiile ruse independente online Mediazona şi Aghentstvo, care transmit prin Telegram, au afirmat că acesta nu a mai apărut în public de 12 zile.
Ultima apariţie publică a lui Serghei Şoigu datează din 11 martie, când a avut o discuţie telefonică cu omologul turc Hulusi Akar.
În aceeaşi zi, Ministerul Apărării a difuzat un videoclip care îl arată pe Şoigu vizitând Spitalul clinic militar central al armatei ruse unde înmânează decoraţii militarilor răniţi în luptele din Ucraina.
Pe 18 martie, numele lui Serghei Şoigu este menţionat într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului, în care se afirmă că preşedintele Vladimir Putin a discutat cu membrii permanenţi ai Consiliului Securităţii Rusiei despre „mersul operaţiunii speciale în Ucraina”.
Întrebat joi, la conferința zilnică de presă, de ce Serghei Șoigu nu a mai apărut în public de aproape două săptămâni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus reporterilor că ministrul Apărării a fost ocupat cu Ucraina și că nu a avut timp de activități media.
Editor : Mihnea Lazăr