Premiul Nobel pentru Literatură în 2016 îi revine lui Bob Dylan

Data actualizării: Data publicării:
The 2015 MusiCares Person Of The Year Gala Honoring Bob Dylan - Show
LOS ANGELES, CA - FEBRUARY 06: Honoree Bob Dylan speaks onstage at the 25th anniversary MusiCares 2015 Person Of The Year Gala honoring Bob Dylan at the Los Angeles Convention Center on February 6, 2015 in Los Angeles, California. The annual benefit raises critical funds for MusiCares' Emergency Financial Assistance and Addiction Recovery programs. (Photo by Frazer Harrison/Getty Images)

Premiul Nobel pentru Literatură în 2016 revine artistului Bob Dylan pentru „crearea unor noi modalități de exprimare poetică în cadrul marii tradiții a cântecului american”. Deși numele lui Bob Dylan se vehicula de mai mulți ani la casele de pariuri, alegerea făcută de Comitetul Nobel este considerată o surpriză. Este singurul compozitor și interpret care ia premiul Nobel în cei peste 100 de ani de când se decernează prestigioasa distincție recompensată și cu un premiu de aproape un milion de dolari.

The 2015 MusiCares Person Of The Year Gala Honoring Bob Dylan - Show
Gulliver/GettyImages

În vârstă de 75 de ani, născut în Minnesota, SUA, Bob Dylan este cunoscut marelui public mai ales datorită cântecelor lui, însă el este în egală măsură autorul unor versuri de mare sensibilitate, care au potențat forța acestor melodii care au rezistat probei timpului.

„Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt” - este probabil unul dintre cele mai cunoscute versuri puse în cântec de Bob Dylan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dylan are statutul unui artist emblematic. Influența lui asupra muzicii contemporane este profundă, dar el este mai mult decât un muzician, a motivat Comitetul Nobel.

Bob Dylan tinde către artistul complet. Are 11 premii Grammy, dar și un Oscar și un Glob de Aur, pentru că a fost implicat și în mai multe proiecte cinematografice.

În 2012, președintele Barack Obama i-a conferit „Medalia Libertății”.

Bob Dylan a venit de două ori în România, în 2010 și 2014, iar printre cei care i-au tradus poeziile în limba română se numără și Mircea Cărtărescu, el însuși unul dintre autorii care figurează în ultimii ani, la bursa pariurilor, printre favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lista tuturor laureaților premiilor Nobel pentru Literatură

Reacții la acordarea Nobelului - surpriză, rumoare, râsete

De acum, Bob Dylan se găsește alături de Winston Churchill, Thomas Mann și Rudyard Kipling, la rândul lor laureați ai premiilor Nobel.

De 23 de ani premiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordase unui american și presa de peste Ocean criticase „antiamericanismul” Comitetului Nobel.

Cu toate acestea, anunțul că Bob Dylan este alegerea de anul acesta a Comitetului Nobel a fost primit în sala Academiei Regale suedeze cu rumoare, urmată - în mod neobișnuit - de unele râsete.

Din acest punct de vedere, alegerea Comitetului Nobel poate fi interpretată și ca o ironie, un răspuns la adresa criticilor aduse de-a lungul anilor potrivit cărora ar avea o orientare „antiamericană”. Erau mulți mari autori americani care așteptau acest premiu, iar distincția a fost acordată în cele din urmă celui mai neașteptat dintre ei. 

Citiți și:  Cărtărescu: Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!

Despre ce scrie Dylan

Cântecele lui Dylan, precum „Blowin' in the Wind”, „The Times They Are a-Changin' ”, „Subterranean Homesick Blues” și „Like a Rolling Stone” surprind în versurile lor spiritul rebel și independent.

După 50 de ani de la aceste succese, Dylan încă scrie cântece și încă face turnee, cântându-și poemele, uneori cu o voce aspră, ridiculizată de criticii săi. 

Unele versuri ale lui Dylan rezistă de decenii.  În „The Times They Are A-Changin'”, el le spune americanilor: „Fiii și fiicele voastre nu sunt sub comanda voastră” - iar acesta a devenit un slogan al mișcărilor pentru drepturi civile din America și al protestelor față de războiul din Vietnam. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Controverse

„Este probabil cel mai mare poet în viață”, a declarat Per Wastberg, membru al Academiei suedeze. Întrebat dacă la sfârșitul anului (când le sunt înmânate premiile laureaților), discursul pe care îl rostesc aceștia în mod tradițional va fi, în cazul lui Dylan, un concert, Wastberg a spus: „Să sperăm”.

De-a lungul anilor, nu toată lumea a fost de acord că Dylan este în primul rând un poet. Norman Mailer spunea: „Dacă Dylan e poet, eu sunt jucător de baschet”.

În presa americană de specialitate, deja unii spun că, odată cu premiul acordat lui Dylan, ar trebui înființat un premiu Nobel și pentru muzică. Alții cred că Bob Dylan a fost luat probabil drept un Homer modern (Bob Dylan are, de altfel, un poem intitulat Deschide ușa, Homer!).

Comparația cu Homer a fost făcută chiar de către cea care a anunțat numele câștigătorului premiului Nobel pentru Literatură. Sara Danius, secretarul permanent al Academiei suedeze, a recunoscut că alegerea lui Dylan ar putea fi surprinzătoare, dar a spus: „Dacă te uiți în urmă, îi descoperi pe Homer și Sappho. Au scris texte poetice menite să fie ascultate, interpretate, adesea acompaniate de instrumente, și asta e valabil și pentru Bob Dylan. Încă citim Homer și Sappho și ne plac. E valabil și pentru Bob Dylan - și el poate fi citit și trebuie să fie citit. Este un mare poet, în marea tradiție engleză”, a declarat Sara Danius, citată de The Guardian.

Sara Danius, secretarul permanent al Academiei suedeze, cea care a anunțat că Dylan e laureatul, a mai spus la o conferință de presă că atunci când s-a luat decizia, în Comitetul Nobel a fost „o mare unitate”.  Cu toate acestea, premiul Nobel nu s-a mai acordat anul acesta în tradiționala „săptămână a Nobelurilor”, ci a întârziat o săptămână, iar presa de specialitate a scris că a fost din cauza disensiunilor dintre membrii comitetului, care nu puteau cădea de acord în privința laureatului

Cine este Bob Dylan

Dylan a fost întotdeauna o figură enigmatică. După un accident de motocicletă suferit în 1966, s-a izolat luni de zile. S-a născut într-o familie de evrei, dar în anii 70 s-a convertit la creștinism, iar apoi a spus că nu are o religie anume. La un moment dat, s-a apucat de box.

Nici joi n-a avut o reacție tipică. De obicei, laureații se trezesc devreme și așteaptă anunțul. Purtătorul de cuvânt al artistului a refuzat să facă vreun comentariu, când a fost sunat, spunând că e 3:00 noaptea la Los Angeles și că Bob are joi seara un concert în Las Vegas. 

Considerat mai curând muzician, Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman) s-a născut în Duluth, Minnesota, SUA, la 24 mai 1941.  A crescut în Hibbing, Minnesota, de la vârsta de 6 ani. A învățat să cânte la chitară și muzicuță, punând bazele unei trupe rock&roll numită Golden Chords, în perioada în care se afla în liceu, pe care l-a absolvit în 1959, după care a început să studieze arta la University of Minnesota din Minneapolis, relatează Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

A început să cânte piese prin cafenele de când se afla încă în colegiu, sub numele Bob Dylan, luându-și numele de la poetul Dylan Thomas. Inspirat de Hank Williams și de Woody Guthrie, Dylan a început să asculte blues. A petrecut vara anului 1960 în Denver, unde l-a cunoscut pe cântărețul blues Jesse Fuller — cel care și-a pus amprenta asupra stilului componistic și de chitarist ale lui Dylan, potrivit site-ului www.bestmusic.ro.

Dylan a ajuns în New York în ianuarie 1961, impresionând comunitatea folk din Greenwich Village. A început să-l viziteze pe idolul său, Guthrie, când acesta se afla în spital. Tot atunci l-a întâlnit pe John Hammond (Columbia Records), care l-a ajutat să lanseze, în martie 1962, primul disc — o compilație de piese folk și blues. Un an mai târziu, a compus un număr impresionant de cântece, majoritatea cu mesaj politic. Unele dintre acestea au fost incluse pe al doilea disc — ''The Freewheelin Bob Dylan''. Albumul a avut un impact major asupra comunității folk din Statele Unite, mulți interpretând cover-uri după aceste melodii. Dintre aceștia, cei mai importanți au fost Peter, Paul & Mary, care au transformat melodia „Blowin in the Wind” într-un mare hit al anului 1963.

Turneele lui Dylan din 1965 și 1966 au atras foarte mult atenția. Pentru un timp, a fost însoțit de regizorul D. A. Pennebaker, care documenta viața de scenă în ceea ce ulterior a devenit filmul Don't Look Back (1967).

Dylan a înregistrat un număr mare de albume, în jurul unor teme precum: condiţia socială a omului, religie, politică, dragoste. Versurile sale au fost tot timpul reeditate, sub titlul simplu: Versuri. Ca artist, este extrem de versatil. A fost şi pictor, actor şi scenarist.  (Aici, o listă cu operele sale).

Dincolo de volumul impresionant de albume scoase, Dylan are și câteva lucrări experimentale: Tarantula (1971) și colecția Writings and Drawings (1973). A scris și o autobiografie, Cronici (2004), în care împărtășește amintiri despre primii săi ani la New York și despre viața sa de emblemă a culturii populare.

De la sfârșitul anilor 80, Bob Dylan este într-un permanent turneu, pe care îl face sub numele „Never-Ending Tour”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
profimedia-0937240384
Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...