Povestea tragică a profesorului care a trăit un deceniu din pariuri pe melodiile câștigătoare de la Eurovision

Data actualizării: Data publicării:
eurovision 2023
Foto: Profimedia

Eurovision nu aduce câștiguri doar participanților, ci și celor pasionați de pariuri. Daniel Gould a renunțat la meseria de profesor de istorie și a trăit mai bine de un deceniu doar din câștigurile aduse de pariurile legate de câștigătorii Eurovision, potrivit BBC.

Daniel a fost dintotdeauna un fan Eurovision, dar în 2004 și-a dat seama că poate face bani serioși din asta. Acela a fost anul în care Eurovision a introdus semifinalele, iar Daniel a descoperit că unele țări erau aproape sigure că vor obține suficiente puncte pentru a se califica în finală, pe baza voturilor diasporei.

Daniel a făcut pariuri mari, la cote mici, pe melodiile calificate. A făcut calcule și riscurile, credea el, erau mici. Însă, pe măsură ce se anunțau rezultatele, nu putea suporta să privească și a mărturisit asculta „cu fața spre perete, mușcându-și pumnii”.visio

Câștigurile din pariuri au continuat să vină. În 2009, Daniel a susținut piesa Fairytale a lui Alexander Rybak pentru a câștiga concursul. Din profituri a reușit să-și plătească ipoteca apartamentului său din Londra. Atunci a decis să renunțe la meseria de profesor de istorie și să devină jucător de pariuri la Eurovision cu normă întreagă.

Timp de luni de zile în fiecare an, Daniel a trăit și respirat Eurovision analizând tendințele și artiștii, urmărind zvonurile pe forumuri obscure de discuții. A examinat cotele în continuă schimbare pe diferite piețe, de la câștigător, la primele zece, la calificările din semifinale.

A tranzacționat pariurile la Eurovision ca un broker ce tranzacționează acțiuni, încercând să anticipeze schimbările. Nu a fost un joc de noroc compulsiv, a fost muncă grea și de calcul.

În fiecare an, înainte de Eurovision, împrumuta bani, valoarea apartamentului său, cu care să facă pariuri. În fiecare an, după Eurovision, plătea tot.

Într-un an obișnuit, câștiga în jur de 50.000 de lire sterline, pe care îi cheltuia pe călătorii. Daniel iubea Eurovisionul și îi plăcea să călătorească.

În 2018 credea că piesa din Cipru nu avea nicio șansă. De luni de zile pariase împotriva ei și a mizat pe cântecul din Israel. Când a fost difuzată semifinala, Daniel și-a dat seama că a greșit cu Ciprul. Telespectatorilor le-a plăcut melodia.

A intrat imediat pe piețele de pariuri pentru a paria pe Cipru, în speranța că-și va reduce potențialele pierderi. Dar cotele s-au schimbat prea repede pentru ca Daniel să-și pună la timp pariurile. Spre groaza sa, el a fost lăsat să se confrunte cu un risc real de dezastru financiar. Însă Israelul a câștigat și Daniel s-a bucurat de un profit uriaș.

În același an a început să sufere de dureri de cap. Apoi, în decembrie 2018, în timp ce se afla într-o călătorie, a murit subit la vârsta de 43 de ani.

Examenul post-mortem a scos la iveală că avea o tumoare pe creier de care nu știa.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...