Povestea cutremurătoare a femeii care suna la uși în toiul nopții. Tânăra a vorbit pentru prima dată despre calvarul prin care trecea

Data publicării:
femeie disparuta

Femeia care a bătut în toiul nopții la ușile mai multor locuințe din Texas spune că era îngrozită de comportamentul iubitului ei, care a fost găsit împușcat în cap câteva zile mai târziu. La două săptămâni după ce cazul ei a făcut înconjurul lumii, tânăra a decis să vorbească despre trauma prin care trecea în seara în care, pe jumătate dezbrăcată, bătea la ușile caselor, în speranța că va primi ajutor, scrie Mirror

Tânăra, identificată doar după numele mic, Lauren, spune că s-a trezit în mijlocul nopții, în timp ce iubitul ei, Dennis Collins, era aplecat deasupra ei, în pat, și îi îndesa cârpe pe gură și îi legase capul cu bandă adezivă.

Temându-se pentru viața ei, tânăra în vârstă de 32 de ani a reușit să fugă atunci când bărbatul s-a dus în bucătărie să își toarne ceva de băut. Lauren a început să bată pe la ușile caselor din cartier, având încă legată bandă adezivă de mâini.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere o arătau pe femeie sunând de mai multe ori la o ușă, înainte să se facă nevăzută. Speriați, proprietarii caselor au raportat cazul la poliție, temându-se că tănâra era o victimă răpită sau violată.

Poliția a reușit să o identifice pe tânără câteva zile mai târziu, când au găsit în locuința ei trupul neînsuflețit al lui Collins, alături de un bilet de adio.

Lauren spune că avea o relație cu Dennis Collins de doar patru luni când acesta a atacat-o din senin în timpul nopții.

„Avea privirea goală, m-a speriat teribil și am simțit atunci câ nu îl cunoșteam deloc”, spune ea.

Tânăra a mărturisit că bărbatul a legat-o cu bandă adezivă și a violat-o.

„Îmi tot repetam în minte că nu pot să mor acolo, că Dumnezeu nu va lăsa ca lucrurile să se termine așa”, a mai spus Lauren.

Ea a recunoscut că bărbatul i-a lăsat un bilet de adio în care îi spunea că nu a vrut să îi facă rău. „Nu te-aș fi ucis, așa cum credeai tu. Îmi pare rău pentru ce am făcut și aș vrea să pot da timpul înapoi. Te iubesc, Dennis. Da, iubito, îmi pare rău”, i-a scris bărbatul.

Tânăra mai spune și că s-a simțit responsabilă pentru sinuciderea iubitului ei, dar că nu regretă că a fugit în acea seară, deoarece acest lucru i-a salvat viața, în cele din urmă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...