Pompierii români se luptă de 14 ore cu flăcările în Grecia. Riscul în zonă rămâne extrem de ridicat

Data actualizării: Data publicării:
Pompieri incendiu Grecia
Pompierii români acționează zi de zi în Grecia. Foto: IGSU

Acţiunile pompierilor români din Grecia au continuat şi în noaptea de duminică spre luni, anunţă IGSU, care precizează că focarele, care se întind pe mai mulţi kilometri pătraţi, s-au apropiat de zonele rezidenţiale, iar în unele situaţii incendiile au cuprins şi locuinţe, scrie News.ro.

”Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure acţionează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetaţie uscată şi pădure. Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitaţiilor, umidităţii reduse şi vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafeţe considerabile. Focarele, care se întind pe mai mulţi kilometri pătraţi, s-au apropiat de zonele rezidenţiale, iar, în unele situaţii, incendiile au cuprins şi locuinţe. Având în vedere riscul existent, autorităţile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcţia de propagare a flăcărilor şi a fumului”, precizează IGSU.

Misiunile pompierilor români au constat în protejarea şi stingerea locuinţelor, precum şi în limitarea incendiilor de vegetaţie. Astfel, pompierii români au acţionat neîntrerupt, pe toată durata nopţii, cu  3 maşini de stingere incendii de pădure, 1 maşină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum şi 1 cisternă de 30.000 l.

 ”Activarea şi operaţionalizarea modulului naţional specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni. Prognoza de risc pentru astăzi rămâne la nivelul „extrem de ridicat”, conform autorităţilor elene, prin intermediul Secretariatului General pentru Protecţie Civilă. Harta riscului de incendiu, publicată de aceştia, arată că zona în care modulul îşi desfăşoară activitatea este încadrată la acelaşi nivel de risc”, precizează IGSU.

Citește și

Incendiile din zona Atenei se extind, mii de locuitori din suburbii sunt afectați. Orașul istoric Marathon este evacuat


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri