Viceministrul polonez de externe, Arkadiusz Mularczyk, a anunțat că guvernul de la Varşovia a transmis către "circa 50 de ţări" note diplomatice în care explică motivele pentru care Polonia solicită Germaniei reparaţii de război pentru al Doilea Război Mondial în valoare de 1.350 de miliarde de euro, informează Agerpres.
Potrivit oficialului polonez, respectiva notă a fost remisă ţărilor "membre ale UE, NATO şi Consiliului Europei", iar aceasta cuprinde "informaţii despre fundamentele de drept, raţiunile istorice şi morale (ale Poloniei) de a solicita Germaniei reparaţii de război".
"Prin această notă informăm statul german, şi de asemenea partenerii noştri europeni, că declaraţiile despre responsabilitatea morală nu pot ţine loc unui acord just de plată a compensaţiilor, reparaţiilor şi returnării bunurilor culturale şi operelor de artă sustrase Poloniei, precum şi resurselor sale bancare", a motivat ministrul adjunct polonez de externe.
"Numai aşa relaţiile noastre vor putea fi oneste în viitor şi reconcilierea noastră va fi reală, nu doar una de faţadă", a completat el.
După ce a evocat ani la rând chestiunea reparaţiilor de război fără a avansa o sumă concretă, guvernul de la Varşovia a cerut oficial Germaniei, în septembrie, să-i plătească 1.350 de miliarde de euro, invocând o evaluare făcută de o comisie alcătuită din economişti, avocaţi şi istorici.
Această comisie a prezentat un raport în trei volume despre pierderile economice, patrimoniale şi umane provocate Poloniei de către Germania în al Doilea Război Mondial în perioada 1939-1945.
Guvernul de la Berlin a transmis însă în mod repetat că, din punctul său de vedere, problema reparaţiilor de război cerute de Polonia este închisă, întrucât guvernul polonez a semnat în anul 1953 un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind reparaţiile de război.
Însă conform Varşoviei, acel acord semnat de guvernul comunist polonez este nul din punct de vedere juridic, dat fiind că atunci Polonia acţiona la ordinele URSS.
Viceministrul polonez de externe, care va efectua la începutul lunii decembrie o vizită oficială în Germania, a susţinut în declaraţia sa că solicitarea adresată Berlinului "nu înseamnă o escaladare în relaţiile germano-poloneze", dar a avertizat că, "dacă nu va exista voinţă de dialog din partea Germaniei, Polonia va întreprinde acţiuni în cadrul organizaţiilor internaţionale".
Fostul premier liberal polonez şi fost preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, în prezent lider al opoziţiei poloneze, a acuzat guvernul conservator de la Varşovia că duce "o campanie anti-germană" prin cererile sale insistente asupra reparaţiilor de război.
Editor : D.R.