Polonia este dispusă să livreze Ucrainei - în cadrul unei coaliții internaționale - avioanele sale de vânătoare MiG-29, a declarat președintele Andrzej Duda într-un interviu pentru CNN, potrivit Agenției Poloneze de Presă. Mai mult, el și-a exprimat convingerea că, pe viitor, Ucraina va primi și avioane F-16, afirmație detaliată ulterior de șeful său de cabinet. Polonia a trimis joi încă 10 tancuri Leopard 2 Ucrainei.
Declarația președintelui Andrzej Duda privind livrarea de avioane MiG-29 a fost făcută în cadrul unui interviu pentru CNN, unde s-a arătat convins și că Ucraina va primi pe viitor avioane F-16, ceea ce face necesară instruirea piloților.
Afirmațiile președintelui au fost detaliate joi de șeful cancelariei prezidențiale, Pavel Szrot. Acesta a precizat la un post de radio că, atunci când e vorba de avioane F-16, „nu este loc pentru declarații la întâmplare”, iar președintele a vorbit „cu convingere, în cunoștință de cauză”, potrivit agenției de presă citate.
„Din câte știu, în privința transferului de avioane de către Polonia, nu va fi un număr mare. În niciun caz nu va fi un număr comparabil cu cel al tancurilor (livrate Ucrainei - n.r.)”, a mai spus Szrot.
Tot joi, ministrul apărării, Mariusz Blaszczak, a anunțat că Polonia a livrat încă zece tancuri Leopard 2A4 Ucrainei și că procesul de instruire a tanchiștilor ucraineni s-a încheiat.
„Am contribuit la crearea unui întreg batalion de tancuri Leopard 2A4”, a declarat Mariusz Blaszczak, adăugând că, pe lângă cele 10 tancuri ale Poloniei, au mai trimis Canada (8), Norvegia (8) și Spania (6).
Editor : B.P.