Polonia a intrat într-o criză instituțională fără precedent. Confruntarea Tusk-Duda ar putea duce la convocarea alegerilor anticipate

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0829117062
Cele două tabere duc o luptă politică în principal pentru controlul asupra justiţiei şi presei. Foto: Profimedia Images

Polonia trece printr-o criză instituţională fără precedent odată cu confruntarea deschisă între preşedintele conservator Andrzej Duda şi noul premier liberal pro-european Donald Tusk, după ce poliţia a pătruns marţi seară în palatul prezidenţial pentru a aresta doi politicieni condamnaţi penal, iar miercuri justiţia poloneză a declarat ilegală conducerea televiziunii publice numită de noul guvern, relatează agenţia EFE.

Într-un mesaj televizat, preşedintele Duda a calificat acţiunea poliţiei drept „o ameninţare absolută pentru Constituţie şi lege” şi s-a declarat „profund bulversat” de acest episod, adăugând că „aceia care au luptat pentru o Polonie liberă sunt acum încarceraţi, în timp ce alţii, acuzaţi de corupţie, sunt liberi”.

Poliţia a intrat în palatul prezidenţial după ce a primit ordinul să-i aresteze pe fostul ministrul de interne Mariusz Kaminski şi pe fostul adjunct al acestuia, Maciej Wasik, care se refugiaseră în reşedinţa preşedintelui Duda pentru a nu fi arestaţi.

Cei doi politicieni, deputaţi ai partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS) au fost amnistiaţi de preşedintele Duda în 2015 în urma unei condamnări pentru abuz în serviciu şi fals, decizie semnată de preşedinte după ce acest partid - din care provine şi Andrzej Duda - a preluat atunci puterea pe care a deţinut-o până în decembrie 2023.

După învestirea guvernului condus de Tusk, Curtea Supremă a invalidat decizia de amnistiere, invocând că ea a fost semnată de preşedinte înaintea pronunţării sentinţei definitive. Între timp, Curtea Constituţională, în care majoritatea judecătorilor au fost numiţi pe vremea fostului guvern, a stabilit că decizia de amnistiere din 2015 este valabilă.

Cu aceste două decizii judiciare contradictorii, autorităţile au pus-o în aplicare pe aceea care permite arestarea celor doi politicieni. Aceştia au petrecut cea mai mare parte a zilei de marţi împreună cu preşedintele Duda, în timp ce poliţia stătea la poarta palatului prezidenţial. Când preşedintele a intrat la o întâlnire cu reprezentaţi ai opoziţiei belaruse, poliţişti au pătruns în sediul preşedinţiei şi i-au arestat pe cei doi politicieni conservatori.

Între timp, Mariusz Kaminski a intrat în greva foamei şi s-a declarat „primul deţinut politic al Poloniei” după 1989.

De partea sa, premierul Tusk l-a acuzat pe Duda că „sabotează justiţia” şi i-a amintit preşedintelui că „delictul de protejare a unui delincvent poate fi pedepsit cu cinci ani de închisoare”.

Acesta este un nou episod al coabitării dificile începute în decembrie între guvernul condus de liberalul pro-european Donald Tusk şi preşedintele conservator Andrzej Duda. Cele două tabere duc o luptă politică în principal pentru controlul asupra justiţiei şi presei. Astfel, noul guvern încearcă să anuleze reformele judiciare promovate de fostul executiv şi criticate de Bruxelles şi a înlocuit conducerile presei de stat numite de fostul guvern. După această ultimă decizie, preşedintele Duda a ameninţat că va bloca prin veto bugetul pentru anul viitor.

La sfârşitul lunii decembrie noul guvern a decis intrarea televiziunii publice, a radioului şi agenţiei naţionale de presă PAP în procedură de lichidare, nu însă pentru a le lichida efectiv, ci pentru a fi înlocuite formal cu instituţii similare teoretic nou create, astfel încât să fie depăşite obstacolele legale în instalarea unor noi conduceri.

Între timp, un tribunal din Varşovia chiar a declarat miercuri ilegală demiterea Consiliului de Administraţie şi numirea unei noi conduceri a televiziunii publice TVP. Dar această decizie nu opreşte continuarea procesului de „lichidare” a televiziunii publice aflat în desfăşurare.

Pentru a încerca să „atenueze tensiunea politică şi juridică” amplificată de arestarea celor doi deputaţi (ale căror mandate au fost în plus invalidate în urma arestării), preşedintele parlamentului, Szymon Holownia, a decis miercuri suspendarea activităţii parlamentare şi a şedinţelor de plen până săptămâna viitoare.

Aceasta pune şi mai multă presiune pe guvern, care lucrează contracronometru pentru bugetul de stat pe anul 2024, întrucât, potrivit Constituţiei, dacă bugetul nu este adoptat până la sfârşitul acestei luni, preşedintele Duda va putea convoca alegeri anticipate.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri