Poliția din Scoția a plătit despăgubiri de 1 milion de lire sterline (aproape 1,2 milioane de euro) familiei unei femei care a murit după ce a fost lăsată timp de trei zile într-o mașină implicată într-un accident, relatează The Guardian.
Lamara Bell, în vârstă de 25 de ani, a fost găsită în stare gravă, iar partenerul ei, John Yuill, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit mort, la 3 zile după ce un fermier a sunat la poliție să spună că a văzut o mașină răsturnată lângă autostrada M9, în 2015.
Poliția a ajuns la fața locului abia după ce o altă persoană a sunat la numărul de urgență pentru a raporta accidentul, 3 zile mai târziu.
Bell a fost dusă la spital, dar a murit după 4 zile.
Cei doi copii ai ei, care sunt crescuți de bunici, vor primi despăgubiri de câte 500.000 de lire, după ce familia femeii a dat în judecată poliția scoțiană.
Poliția a recunoscut că au existat probleme care puteau fi evitate în sistemul său de gestionare a apelurilor de urgență, care „au contribuit” la moartea lui Bell, și a prezentat scuze publice.
Avocatul familiei Bell, David Nellaney, a salutat plata despăgubirilor din partea poliției Scoției, dar i-a criticat pe polițiști pentru că nu au soluționat cazul mult mai devreme.
„Familia Bell a îndurat lucruri pe care foarte puțini oameni le-ar putea înțelege vreodată, dar răbdarea, rezistența și compasiunea de care au dat dovadă nu pot fi subestimate”, a spus el.
„Este regretabil că Poliția din Scoția nu și-a recunoscut eșecurile mai devreme, deoarece ar fi putut să-i scutească de suferințe inutile, dar cel puțin acum avem o concluzie și familia Bell se poate concentra pe viitor”, a adăugat el.
Editor : M.B.