Patru persoane au murit în sudul Egiptului, regiune afectată în ultimele zile de ploi abundente, fără precedent în ultimii 11 ani, şi care au determinat o ivazie de scorpioni.
„Sunt 11 ani de când am înregistrat o asemenea cantitate de ploaie şi acest lucru se datorează schimbărilor climatice globale”, a spus marţi Khaled Qassem, oficial local al ministerului dezvoltării locale.
Timp de 55 de minute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, „opt milioane de metri cubi de apă” au căzut în provincia Aswan, la 650 de kilometri sud de Cairo, a precizat guvernatorul Ashraf Attiya la televiziunea de stat.
Conform informaţiilor furnizate de ministerul sănătăţii, patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii locuinţelor din cauza inundaţiilor şi a grindinei. Un total de 106 case au fost luate de ape şi peste 300 au fost parţial avariate, potrivit guvernatorului Attiya.
Pe lângă întreruperea furnizării de apă şi electricitate, ploile au scos la iveală o mulţime de scorpioni care au înţepat peste 500 de persoane, a anunţat guvernoratul pe pagina sa de Facebook.
Locuitorii au comentat la postare, spunând că sunt „înconjuraţi de scorpioni şi de şerpi” şi s-au declarat îngrijoraţi pentru „copii şi bătrâni”.
Există patru sau cinci tipuri de scorpioni în deşertul egiptean, iar înţepăturile lor pot provoca febră mare.
În timpul iernii anului 2020, ploile şi inundaţiile au provocat moartea a aproximativ douăzeci de persoane.
În 2022, Egiptul va găzdui summitul privind schimbările climatice COP27, aminteşte AFP.
Editor : M.B.