Planurile post-pandemie ale lui Boris Johnson. Regina Elisabeta a susținut discursul tradițional în Parlamentul britanic

Data actualizării: Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a, în Parlament, în timp ce coroana este purtată spre Camera Lorzilor
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, și-a stabilit prioritățile post-pandemie în cadrul discursului tradițional al Reginei Elisabeta a II-a, susținut la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, relatează Reuters.

În cadrul unei ceremonii diferită de cele din anii anteriori, din cauza pandemiei de Covid-19, Regina Elisabeta a II-a a citit lista de proiecte pe care guvernul lui Boris Johnson intenționează să le pună în practică în următorul an – proiecte pentru crearea de locuri de muncă, reforme în sistemul de sănătate sau reducerea birocrației post-Brexit.

În cele 18 luni care au trecut de când conservatorii și Boris Johnson au obținut o majoritate confortabilă la ultimele alegeri parlamentare, pandemia de coronavirus a eclipsat toate planurile premierului și a absorbit multe dintre resursele guvernului.

Pe lângă problemele cauzate de pandemie, Boris Johnson se confruntă cu acuzații de corupție care ar putea să îi încheie mandatul mai repede decât s-ar fi așteptat. Acum, Johnson, încearcă să își restabilească programul de guvernare.

Prioritatea guvernului meu este să producă o recuperare națională după pandemie care să facă Regatul Unit mai puternic, mai sănătos și mai prosper. Pentru a obține asta, guvernul va adopta politici pentru creare de locuri de muncă, pentru susținerea companiilor și creșterii economice și a minimiza impactul negativ al pandemiei asupra serviciilor publice”, a spus Regina în discursul citit în fața parlamentarilor.

De asemenea, premierul britanic vrea abrogarea legislației care reglementează mandatul parlamentarilor și care fixează data alegerilor. Conform The Guardian, dacă această lege va fi abrogată, premierul va putea să declanșeze alegeri anticipate oricând va considera că este necesar.

Boris Johnson vrea să demonstreze „beneficiile” Brexit

După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la sfârșitul lui 2020, Johnson s-a străduit să demonstreze ceea ce el vede drept beneficiile Brexit. Nu a reușit însă să respecte un angajament pe care și l-a luat la referendumul din 2016 – livrarea de 350 de milioane de lire sterline pe săptămână către NHS, sistemul de sănătate britanic.

În schimb, guvernul său va încerca să reducă „birocrația UE” prin optimizarea procedurilor de acordare a ajutoarelor de stat pentru companiile afectate de actuala situație economică. Acest plan face parte dintr-un efort mai larg care include reforme în educație care să permită „învățarea de-a lungul vieții” și reconversia profesională.

În ce privește schimbările climatice, guvernul și-a reiterat angajamentul de a ajunge la emisii de carbon zero până în 2050.

Majoritatea politicilor și planurilor din discursul Reginei sunt cele asumate anterior, însă, iar opoziția laburistă a criticat guvernul pentru faptul că nu a reușit să își îndeplinească angajamentele.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona. Mai cresc pensiile în 2025? Indexarea și Mica Recalculare, în aer
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...