Câteva zeci de mii de persoane îi cer printr-o petiție online președintelui Emmanuel Macron ca Libanul să treacă sub mandat francez, așa cum era între cele două războaie mondiale. Solicitarea, lipsită de orice echivoc, i se adresează direct lui Emmanuel Macron: „Plasați Libanul sub mandat francez pentru următorii zece ani!”. Petiția, care deja și-a depășit obiectivul de a strânge 50.000 de semnături, denunță sistemul politic libanez falimentar și cere un mandat francez pentru restabilirea unei guvernări cinstite și durabile. Este însă posibilă o astfel de întoarcere în trecut?
În ciuda relațiilor strânse dintre cele două țări, această opțiune pare „total nerealistă”, spune Hélène De Champchesnel, expertă specializată în istoria Siriei contemporane și a Libanului, citată de Ouest-France.
„Această petiție este manifestarea situației de criză majoră, a urgenței pe care o traversează în prezent Libanul. Ea răspunde unei nevoi de sprijin material, financiar și poate psihologic. Însă cererea în sine mi se pare total imposibilă. O prezență franceză în Liban, similară celei din timpul mandatului francez, este de neimaginat”, spune Hélène De Champchesnel.
Libanul nu a fost niciodată teritoriu francez. Nu este vorba despre o colonie sau de un protectorat, ci de un mandat. Asta nu înseamnă că Libanul îi aparținea Franței, subliniază experta.
Ce a însemnat mandatul Franței în Liban
Mandatul Franței în Liban a fost delegat de Societatea Națiunilor Unite, precursoarea ONU, și a fost exercitat după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman s-a destrămat și teritoriul său a fost împărțit. Astfel, Irakul și actuala Palestina au intrat sub un mandat britanic, iar Siria și Libanul - sub mandatul Franței.
În 1920 a început exercitarea mandatului francez în Liban și Siria. În virtutea acestor prerogative, Franța s-a angajat să organizeze aceste țări și să le ajute să-și găsească rapid drumul către independență. Planurile au fost făcute de autoritățile franceze împreună cu libanezii, iar la nivel instituțional, funcționarea țării a fost gândită de libanezi împreună cu francezii.
La 23 mai 1926 a fost promulgată o Constituție, reamintește Hélène De Champchesnel. Câțiva ani mai târziu, în 1943, Pactul Național Libanez a fost actul fondator al Libanului independent. Acest compromis comunitar între cele două principale componente ale populației libaneze rămâne un document foarte important. Iar în 1946, după o violentă insurecție în Siria care avusese loc în anul precedent, forțele franceze se retrag, iar independența Libanului devine de-acum oficială.
Legături puternice între Franța și Liban
Este adevărat că prezența franceză în toți acești ani a marcat țara, iar legăturile au devenit strânse. Diaspora libaneză în Franța este consistentă, numeroși libanezi vorbesc franceza, iar prietenia dintre fostul președinte francez Jacques Chirac și fostul premier libanez Rafiq Hariri a fost foarte puternică.
„Franța este una dintre identitățile libaneze. Nu este singura, dar este o realitate”, spune Hélène De Champchesnel. Experta subliniază că Franța are nevoie de Liban și din punct de vedere geopolitic, stabilitatea Libanului fiind un element-cheie în echilibrul regional. Este motivul pentru care Franța s-a implicat atât de mult, iar președintele Macron a fost primul lider străin care s-a grăbit să vină să viziteze locul exploziei din Beirut, aducând cu sine și un important ajutor medical. Ulterior, a anunțat o conferință a donatorilor pentru Liban. „Libanul nu e singur. Nu vă vom lăsa la greu”, le-a promis președintele francez locuitorilor din Beirut.
Însă aceste legături puternice istoric trebuie să fie folosite cu subtilitate. „Franța trebuie să fie atentă să se îndepărteze de o imagine de putere colonială care i s-ar putea reproșa”, este de părere Hélène De Champchesnel. De aceea, experta spune că e greu de crezut că Parisul ar vrea să se întoarcă la realitatea dintre cele două războaie pe care a presupus-o mandatul exercitat în Liban.
Redactor: Luana Păvălucă
