Peste 340 de migranți au fost găsiți într-o remorcă de camion abandonată în Mexic. 103 erau copii

Data actualizării: Data publicării:
camion abandonat in mexic
Peste 340 de migranți au fost găsiți într-o remorcă de camion abandonată în Mexic. 103 erau copii. FOTO: Twitter

Peste 340 de persoane, dintre care 103 erau minori neînsoțiți, au fost găsite de autorităţile mexicane într-o remorcă de camion abandonată în statul Veracruz, scrie BBC.

Migranţii erau din Guatemala, Honduras, El Salvador şi Ecuador.

În total, 343 de persoane au fost găsite în vehicul duminică seara, a declarat Institutul Naţional de Migraţie (INM) din Mexic. Migranții au fost găsiţi pe o rută obişnuită folosită pentru a duce migranţii la graniţa cu SUA. Oamenii  purtau brăţări cu coduri de culori pentru a-i identifica drept clienţi ai traficanţilor, au declarat oficialii.

O fotografie distribuită de INM arată sticle de plastic şi gunoaie împrăştiate pe podeaua remorcii.

Migranţii vor fi îngrijiţi de serviciile sociale mexicane până când se va decide statutul lor.

Este numărul cel mai mare de copii migranţi care au fost descoperiți călătorind prin Mexic. Toţi păreau nevătămaţi, iar remorca avea ventilatoare şi orificii de ventilaţie, au declarat oficialii. Nu se ştie unde se află şoferul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În încercarea de a fugi de sărăcie şi violenţă în America Centrală, mulţi migranţi fără documente ajung să plătească sume uriaşe de bani unor traficanţi de persoane pentru a le permite să treacă graniţa cu SUA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anul trecut, 53 de migranţi au fost găsiţi morţi într-o remorcă de camion abandonată în statul american Texas.

Datele poliţiei de frontieră obţinute de CBS News în octombrie arată că cel puţin 853 de migranţi au murit încercând să treacă ilegal frontiera dintre SUA şi Mexic în ultimele 12 luni.

Acest lucru a făcut ca anul fiscal 2022 să fie cel mai mortal an pentru migranţi înregistrat de guvernul american, depăşind cu mult recordul anterior de 546 de decese de migranţi în 2021. Patrula de frontieră a SUA a reţinut un număr record de 2,2 milioane de migranţi la frontiera de sud-vest în aceeaşi perioadă.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri