Pentagon: Situația din Ucraina nu e ideală pentru desfășurarea avioanelor F-16

Data publicării:
F-16 Fighting Falcons await to launch for a training mission.
Avioane F-16. Foto: Profimedia Images

Condițiile de pe câmpul de luptă din Ucraina „nu sunt ideale”, în prezent, pentru desfășurarea avioanelor de luptă americane F-16, este de părere generalul Douglas Sims, directorul de operațiuni al armatei americane, scrie The Kyiv Independent.

„Condițiile de acum pentru desfășurarea avioanelor F-16 foarte probabil nu sunt ideale.

Ce vreau să spun este că rușii încă dețin o capacitate de apărare aeriană. O au. Numărul de avioane care ar fi furnizat acum e posibil să nu fie perfect pentru ceea ce se întâmplă acum”, a spus el.

Totuși, Sims a adăugat că situația se schimbă și e în evoluție, iar asta ne va spune cum vor fi folosite, în viitor, avioanele de luptă.

Pentagonul a transmis, de asemenea, că Danemarca și Olanda au preluat inițiativa în ce privește antrenarea piloților ucraineni pe avioanele americane.

Deși guvernul american apreciază aceste eforturi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Patrick Ryder, nu a făcut cunoscute informații despre posibilul rol al americanilor în această inițiativă.

Ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov a anunțat, pe 11 iulie, că o „coaliție pentru avioane de luptă” s-a format oficial la summit-ul NATO de la Vilnius.

Mai specific, el a subliniat rolul important al partenerilor danezi și olandezi, adăugând că antrenamentele vor începe în august și un hub de antrenament va fi creat în România.

Până acum, Ucraina a primit avioane de luptă de fabricație sovietică din rezervele țărilor foste comuniste, precum Polonia sau Slovacia, dar a intensificat efortul de lobby pentru a primi avioane mai avansate.

Ministerul ucrainean al apărării transmisese, anterior, că are nevoie de cel puțin 48 de avioane de tip F-16 pentru a-și elibera teritoriul de invadatori.

Citiți și: Lavrov: Prezența avioanelor F-16 în Ucraina este o amenințare nucleară

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri