Patru ruși au fost arestați pentru că au făcut poze în Norvegia

Data actualizării: Data publicării:
politisti norvegieni la conferinta de presa
Patru ruși au fost arestați pentru că au făcut poze în Norvegia. FOTO: Profimedia Images

Patru ruși care au făcut mai multe fotografii într-o regiune din Norvegia unde există o interdicție în acest sens au fost arestați, a anunțat poliția.

Nu se știe ce anume au fotografiat cei patru ruși – trei bărbați și o femeie și nici de ce erau interesați de zona respectivă.

Ei au fost arestați în timp ce erau în mașină și vor sta în arest preventiv șapte zile. Rușii fuseseră observaţi anterior făcând fotografii într-o zonă supusă unei interdicţii de fotografiere în această regiune din Nordland.

Sosiţi din Finlanda la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, cei patru ruşi în vârstă de aproximativ douăzeci de ani făcuseră un volum "semnificativ" de fotografii. Ei neagă acuzaţiile, pretinzând că sunt simpli turişti, a declarat un oficial al poliţiei, Gaute Rydmark, pentru postul TV2.

Ministrul norvegian al justiţiei, Emilie Enger Mehl, a refuzat să comenteze acest caz, dar a spus că "există o presiune crescută asupra Norvegiei din punct de vedere al informaţiilor".

Acest anunţ a fost făcut la câteva zile după arestarea altor doi ruşi acuzaţi, în două cazuri separate, că au folosit ilegal drone şi au făcut fotografii şi/sau videoclipuri pe teritoriul norvegian.

Potrivit poliţiei, cei patru tineri ruşi nu era echipaţi cu o dronă, spre deosebire de cei doi ruşi arestaţi anterior, tot în nordul Norvegiei.

Norvegia a interzis, la fel ca alte câteva ţări occidentale, survolarea teritoriului său către ruşi, cu drone sau în orice alt fel, din cauza ofensivei militare din Ucraina.
Ambasada Rusiei în Norvegia a apreciat măsura ca fiind nejustificată şi discriminatorie.

În Norvegia, încălcarea interdicţiei de fotografiere se pedepseşte cu un an de închisoare, iar încălcarea interdicţiei de survolare a teritoriului cu trei ani de închisoare.
În prezent cel mai mare furnizor de gaze din Europa, Norvegia a întărit securitatea din jurul instalaţiilor sale de petrol şi gaze după zboruri misterioase cu drone, în special în apropierea unor platforme offshore, şi după presupusa sabotare a conductelor de gaz Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică.

Spaţiul aerian din jurul Stavanger, capitala petrolieră a regatului, a fost închis duminică pentru scurt timp după o nouă semnalare a unei aeronave fără pilot pe cerul acestei regiuni situate în sud-vestul ţării.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri