Patru bărbaţi sunt acuzați că au furat o toaletă din aur în valoare de 6 milioane de dolari, dintr-un palat din Anglia

Data publicării:
toaleta din aur
Patru bărbaţi au fost puşi sub acuzare pentru furtul unei toalete din aur de 18 carate dintr-un palat din sudul Angliei. Foto: Profimedia

Patru bărbaţi au fost puşi sub acuzare pentru furtul unei toalete din aur de 18 carate dintr-un palat din sudul Angliei, unde era păstrată ca exponat de artă înaintea unui jaf care a avut loc în 2019, au anunţat luni procurorii britanici, potrivit Reuters.

Acea toaletă complet funcţională, în valoare de 4,8 milioane de lire sterline (5,9 milioane de dolari), a făcut parte dintr-o expoziţie a unui artist conceptual italian şi găzduită de Palatul Blenheim, o atracţie turistică majoră şi un sit din patrimoniul mondial UNESCO.

Parchetul Coroanei din Marea Britanie (CPS) a spus că împotriva lui James Sheen, în vârstă de 39 de ani, a fost reţinut un cap de acuzare pentru jaf şi alte două referitoare la transferul de proprietate ilicită.

Ceilalţi trei suspecţi - Michael Jones, Fred Doe şi Bora Guccuk, care au toţi în jur de 30 de ani - au fost, de asemenea, puşi sub acuzare.

Poliţia a spus, la momentul jafului, că hoţii au folosit două vehicule şi au pătruns în palat pentru a lua toaleta înainte de ora locală 05:00, scrie Agerpres. Nu este clar dacă toaleta, botezată ''America'', a fost recuperată, iar autorităţile nu au făcut deocamdată declaraţii despre situaţia în care se află acest obiect.

Palatul Blenheim, locul de naştere şi reşedinţa ancestrală a liderului britanic Winston Churchill, a anunţat în 2019 că regretă pierderea toaletei, care a mai fost expusă anterior la Muzeul Guggenheim din New York.

Cei patru bărbaţi vor compărea în justiţie pe 28 noiembrie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...