Pașaport diplomatic. Motivele pentru care francezii au votat extremele la ultimele alegeri și cât de puternic mai este Macron
Franţa pare să împartă între două extreme, cea dreaptă şi cea stângă. Francezii sunt atât de supăraţi pe Emmanuel Macron, încât la alegerile anticipate pentru parlament au votat în număr mai mare politicieni cu vederi radicale. Cum va arăta Franţa condusă de extremişti? Mai putem vorbi despre libertate, egalitate, fraternitate în aceste condiţii? Răspunde analistul politic Ştefan Popescu, la „Paşaport diplomatic”.
Francezii aleg dezechilibrul
Cristina Cileacu: Vorbim despre Franța, pentru că francezii par să aibă doar două extreme, par să-și fi pierdut centrul de atenție mergând ori înspre stânga, ori înspre dreapta. Mai mult înspre dreapta. De fapt, de ce nu mai cred francezii în centru, în politica de centru?
Ştefan Popescu: Sunt mai multe evoluții ale societății franceze, aș spune evoluții structurale. În primul rând, această temă care bântuie și electoratul Statelor Unite ale Americii sau cel puțin o parte teama față de imigranți. Problema islamului în Franța este o altă chestiune, aș spune, văzută de anumiți francezi ca o problemă existențială. Există efectul crizelor economice succesive, criza provocată de pandemia de Covid 19, care a dus la o primă creștere a prețului carburanților, sau mișcarea vestelor galbene care a durat un an de zile. Practic, apoi o altă criză economică și energetică provocată de războiul din Ucraina. Am văzut protestele agricultorilor, răspunsul partidelor tradiționale, în orice caz al coaliției moșite, dacă vreți, de Emmanuel Macron, centristă, nu a fost considerat satisfăcător. Există și o altă chestiune de fond, o anumită erodare a puterii de cumpărare a claselor mijlocii și populare din Franța. Elita este considerată undeva și upper middle-class, partea superioară a claselor mijlocii, undeva la 20%. Tocmai electoratul care votează la centru și apoi o anumită tactică sau strategie, mai bine spus a partidelor tradiționale, Partidul Socialist, respectiv partidul gaullist, care dădeau alternanța la putere în Franța, au început să facă politică, să se îndrepte spre centru. Nu întâmplător Macron a sifonat cele două partide și și-a creat propria mișcare. Un spațiu lăsat liber la stânga și la dreapta a fost ocupat de mișcări radicale.
O coabitare politică dificilă
Cristina Cileacu: Și ce se întâmplă? Pentru că vedem că, deși tind spre partide radicale, fie de dreapta, fie de stânga, este complicat de obținut majoritatea. Cum o să arate practic conducerea franceză, având în vedere că nimeni nu are majoritate în Parlament?
Ştefan Popescu: Înainte de toate, indiferent cum va arăta, Franța intră într -o perioadă de turbulențe și acest lucru este o mare problemă pentru Uniunea Europeană și pentru lumea occidentală, pentru că și Statele Unite au nevoie în lume de aliați. Or, dacă ne uităm la aliații care au capacitatea de acțiune în lume, alături de Statele Unite, Franța este unul dintre puținii aliați care poate fi în Africa, în Pacific, în Orientul Mijlociu, mai ales că radicalii vin cu viziuni restrictive cu privire la Uniunea Europeană, într-o perioadă în care vorbim de extinderea Uniunii Europene, ar trebui să se producă cel puțin în următorul mandat al viitoarei Comisii Europene. Din păcate, scenariile arată foarte prost, în sensul în care unul dintre scenarii este o largă coaliție formată din stânga radicală, care este ea însăși o coaliție pestriță între comuniști și verzi, socialiștii tradiționali, extrema stângă, care este mai extremă decât Partidul comunist. În Franța, grădina lui Dumnezeu e destul de mare în Franța din punct de vedere politic. Apoi, centriştii lui Macron și ei traversați de curente stânga, dreapta, centru. O asemenea coaliție ar bloca într-adevăr ascensiunea Reuniunii Naționale (n.r. extrema dreaptă) la putere, la guvern, dar ar fi numai un cordon sanitar temporar, pentru că în 2027 avem marea alegere, adică a președintelui, care înseamnă cheia adevărată către putere. În Franța, o Reuniune Națională neuzată de exercițiul puterii, ne putem întreba dacă, dimpotrivă, un asemenea scenariu ar avantaja această forță politică. Al doilea scenariu este Reuniunea Națională, care se apropie de bara de 289 de locuri în Adunarea Națională, ceea ce i-ar da majoritatea absolută, dar ar atrage dacă s-ar duce la 240, 250, 270, în cel mai bun caz, ar atrage în orbită rămășițele din partidul gaullist, care și ele cochetează cu tema imigrației, cu chestiunile securitare, şi atunci s-ar forma o coaliție de dreapta care într-adevăr ar fi stabilă în Parlament, dar ar fi o coabitare dificilă, pentru că Emmanuel Macron, nemaiavând posibilitatea să se prezinte pentru un nou mandat, ar deveni practic un șef al opoziției și am asista la o luptă surdă între Parlament și Guvern, pe de o parte, și Președinție, de cealaltă parte.
Macron, gândire pe termen lung?
Cristina Cileacu: Și putem crede, de pildă, că acesta să fi fost planul lui Macron când a cerut alegeri anticipate pentru Parlament, adică să erodeze, să existe această coabitare, care în doi ani de zile să erodeze partidul de extremă dreapta, astfel încât Marine Le Pen să nu ajungă președintele Franței? Să apere Macron așa Franța pe termen lung, să să păzească Franța de un președinte extrem?
Ştefan Popescu: Apropiații lui Macron au dat, pe surse, cum se spune la noi, în presa franceză, motivul președintelui francez. În primul rând, președintele francez nu putea rămâne insensibil la sancțiunea dată de electorat la alegerile europarlamentare. Un președinte delegitimat, un guvern delegitimat, o majoritate politică delegitimată de electorat nu ar fi putut duce acțiunile de reformă ale statului francez. Într-o democrație matură, oamenii se uită la sondaje și acționează în consecință. În al doilea rând, Macron s-a uitat pe progresia Reuniunii Naționale, care a fost extraordinară, de la zero deputați în 1997, să ai acum un grup parlamentar de peste 200 este o evoluție absolut impresionantă între 2022, când au avut loc alegerile politice în mod obișnuit și acum, Reuniunea Națională practic și-a mărit de trei ori scorul. Vreau să spun ca număr de votanți, pentru că au participat foarte mult, de la 4 milioane de alegători la 12, ceea ce este iarăși foarte, foarte mult. Și atunci strategia lui Macron a spus: îi aduc la putere, văd ce populația va observa electoratul de ce sunt în stare și peste un an am din nou posibilitatea să dizolv Adunarea Națională și să ne adresăm din nou francezilor.
Extremele nu au soluţii funcţionale
Cristina Cileacu: Partidele acestea extreme vin de regulă, cu niște soluții care nu prea au legătură cu realitatea. Și de data aceasta, partidul de extremă dreaptă a știut să treacă ura împotriva migranților pe locul doi și să scoată în față toate chestiunile economice despre care ați vorbit deja. Cum va fi Franța pentru partenerii externi? Pentru că, în mod real, tot ce promite extrema dreaptă, tot ce promite extrema stângă, din punct de vedere economic nu poate fi aplicat sau, dacă e aplicat, e aplicat cu rezultate dezastruoase.
Ştefan Popescu: Cred că putem privi cu mare îngrijorare. Nu mai vorbesc de faptul că Franța, pentru noi, românii, este un partener economic foarte important. Imediat după alegerile europarlamentare și anunțul președintelui Macron de dizolvarea Adunării Naționale au căzut pe bursă semnificativ toate marile companii din indicele francez, cele 40 de mari companii au înregistrat pierderi extraordinare, deci este clar că lumea economică privește cu îngrijorare. Franța are de finanțat un deficit foarte important, are nevoie să iasă pe piețele externe. Franța participă la proiecte economice europene importante. Partidele radicale nu ezită să vorbească, de pildă, de renunțarea la unele proiecte, ieșirea, de pildă, din piața energiei și pe fondul modelelor diferite german, respectiv francez, fără a mai căuta soluții, compromis și așa mai departe. Și, bineînțeles, o altă mare problemă este chestiunea războiului din Est, din Ucraina, unde Franța era devenise o forță-motor, am putea spune, și pe fondul slăbirii administrației Biden, se aștepta foarte mult și, din păcate, cele două extreme se urăsc pe toate dosarele sunt distante, dar se întâlnesc pe un dosar: dosarul cu privire la Ucraina. Niciuna nu dorește continuarea sprijinirii Ucrainei.
Franţa extremă şi relaţiile cu România
Cristina Cileacu: În ceea ce ne privește pe noi, cum să vedem această nouă forță politică din Franța și cum va afecta relațiile?
Ştefan Popescu: În primul rând, mă uit iarăși la o chestiune de fond. Franța are capacitatea de contagiune, ca și Statele Unite ale Americii. Eu cred că Franța cunoaște în acest moment momentul ei trumpist, practic s-a manifestat cu zece ani după. Din Franța, fără îndoială, se va extinde spre toată Europa, nu trebuie să ne uităm numai la istorie, sigur: Revoluția Franceză, Napoleon, 1848, când din Franța au pornit, dar va avea efect de contagiune, va da un bust celorlalte forțe extremiste. Vedem și cum va reacționa Italia, unde partide radicale sigur, pe Ucraina noi nu știm dacă este o poziționare tactică de moment, pentru că ar fi izolată, ar fi fost izolată Italia, dar, în orice caz, rămâne de văzut cum se vor potența aceste forțe de extremă între între ele, dar în orice caz, o viziune restrictivă, într-un moment în care ar trebui să discutăm despre integrarea Balcanilor de Vest și până în 2030 să o finalizăm, să dăm o perspectivă clară, dacă nu să integrăm Moldova, Ucraina, să continuăm să o ajutăm. Ori aceste forțe politice doresc, dimpotrivă, o Europă mai restrânsă. Și bineînțeles, repatrierea unor competențe de la Bruxelles în domeniul național, care iarăși ar da o lovitură proiectului european, pentru că părinții fondatori au dat răspunsul la această dilemă care încă mai există, persistă de generații: De ce facem Europa? Răspunsul este Europa trebuie, nu are altă cale de a rezista în fața marilor competitori decât proiectul european de a fi împreună.
Comunism de caviar
Cristina Cileacu: Dar de ce prinde atât de bine la francezi comunismul? Pentru noi, din estul Europei, este șocant. Am fost la primul tur al alegerilor, am fost la protestul extremei stângi de după rezultatul alegerilor și am văzut foarte multe steaguri cu secera și ciocanul și...
Ştefan Popescu: ...Citate din Lenin, din Troţki.
Cristina Cileacu: Citate din Lenin, ţi se spune că este foarte bun comunismul, dar că în România nu a fost bine aplicat. De ce francezii cred atât de tare în comunism? Este, repet, pentru un estic, deloc plăcut.
Ştefan Popescu: Da, în Franța este un parfum de comunism, chiar dacă dreapta se află la putere. Nu întâmplător Franța este țara din OCDE, din lumea occidentală care cheltuie cel mai mult, are cele mai mari cheltuieli sociale. În Franța, statul este un prezent simplu. Franța nu a avut lângă ea Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică era o țară deîndepărtată, care vorbea despre pace, nu a suferit de pe urma raptului teritorial. Ura față de Germania și faptul că Uniunea Sovietică a înfrânt Germania este iarăși o explicație. Dar sunt generații care nu au trăit în comunism, nu au avut nicio legătură cu comunismul, nu au avut privațiuni. Este foarte ușor să fii comunist când ai o mică afacere.
Cristina Cileacu: Și îți merge bine și e acel comunism de caviar.
Ştefan Popescu: Comunismul de caviar, exact cum spun ei, stânga de caviar, comunismul de caviar.
Cât de puternic mai este Macron
Cristina Cileacu: Politicile lui Macron, chiar dacă, să spunem, a avut acest plan pe termen lung să salveze Franța de un viitor președinte extremist, vor suferi, exact cum aţi spus, în Uniunea Europeană. Ce putere mai poate să mai aibă Macron în momentul de față? Pentru că, într-adevăr, în Franța președintele este, de pildă, mai puternic decât este președintele în România, ca să dăm exemplu clar. Dar ce putere mai poate avea Macron la nivelul Uniunii Europene?
Ştefan Popescu: S-a văzut în momentul negocierilor pentru joburile de top la nivel european. Macron, care înainte de alegerile europarlamentare venise cu ideea susținerii unui personaj ultra-competent, Mario Draghi, pentru poziția de președinte al Comisiei Europene, s-a văzut nevoit să renunțe după această sancțiune din partea electoratului și decizia de a organiza alegeri anticipate și să se mulțumească cu susținerea by default, dacă vreți, a Kaja Kallas, prim ministra Estoniei pentru poziția de Înalt Reprezentant pentru politică externă. Sigur, pentru noi o asemenea poziție poate părea importantă, pentru Franța și familia politică centristă, patronată într-un fel de Emmanuel Macron, reprezintă foarte puțin.
Jocurile puterii la nivel UE
Cristina Cileacu: Emmanuel Macron, pentru că, într-adevăr, în Uniunea Europeană se negociază în continuare toate pozițiile de top, atât Ursula von der Leyen, cât și Kaja Kallas, trebuie să treacă prin votul Parlamentului European, dar se negociază și pozițiile de comisari europeni. Va mai reuși Macron să-l impună pe Thierry Breton pentru că a anunțat deja că îl susține?
Ştefan Popescu: Thierry Breton are un CV absolut remarcabil, uimitor, este un personaj care și-a asumat practic gestionarea crizei Covid, lui i-a fost încredințată, nu trebuie uitat. În teorie, președintele reprezintă Franța în exterior. Depinde de rapiditatea cu care se instaurează un nou guvern. În cazul în care ajunge Reunirea Națională, va fi mai dificil. În cazul în care se încearcă stabilirea unei formule mai largi, negocierile se vor întinde pe mai multe săptămâni și va rămâne actualul guvern, Gabriel Attal, tehnic și în teorie Macron are capacitatea să îl susțină pe Thierry Breton. Rămâne de văzut dacă va avea capacitatea să-i ofere același portofoliu, pentru că Franța este un super portofoliu, el este de fapt un super comisar, are și politicile industriale, alături de piața internă, digitalizare, politicile de apărare.
"Olimpiada" politică franceză
Cristina Cileacu: Vin Jocurile Olimpice în Franța, trebuie să avem și în vedere acest aspect când vorbim de politica din Franța și chiar dacă alegerile s-au terminat, cât de mult mai poate rămâne în funcție Gabriel Attal?
Ştefan Popescu: Cred că totul depinde de negocierile pentru noua formulă guvernamentală. În cazul în care, și nu văd de ales, în cazul unor negocieri între verzi, comuniști, radicali de stânga, centrişti, toate acestea i vor mai da câteva săptămâni lui Gabriel Attal. Cred că acesta este și interesul președintelui Emmanuel Macron. Chiar dacă guvernul nu mai joacă un rol central, este președintele care este pus în vitrină și, în orice caz, munca pregătitoare a fost deja făcută de Ministerul de Interne și de celelalte structuri ale guvernului francez implicate în organizarea Jocurilor Olimpice. Nu văd probleme, dar este clar, va fi o anumită umbră, pentru că marile redacții vor discuta cred că nu numai de Jocurile Olimpice, dar și de situația politică din Franța.
Revenirea în scenă a preşedintelui Franţei
Cristina Cileacu: Și pe Emmanuel Macron o să îl mai vedem, pentru că am văzut în partea a doua a campaniei pentru turul doi al alegerilor parlamentare a dispărut cu desăvârșire și toată lumea se întreabă unde este. Îl vedem în schimb, pe premierul Gabriel Attal.
Ştefan Popescu Da. Emmanuel Macron rămâne prezent pentru că e foarte greu, chiar dacă a dispărut de pe afișe, totuși rămâne o voce ultra-prezentă și prin natura funcției prezidențiale, care aduce aminte de vizitele de lucru pe care noi le vedeam în 1980 și înainte de 89 este ultra prezent. Președintele rămâne totuși o voce importantă, îmi venea să spun a opoziției, dar în orice caz a opoziției, efortul de construcție al unei opoziții față de Reuniunea Națională.
Cristina Cileacu: Adică împotriva dreptei extreme.
Ştefan Popescu: Dar chiar dacă nu mai este prezent pe în campania electorală, dar este indirect, prin acțiunea președintelui și executivă în care președintele joacă un rol important.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
