Partidul lui Viktor Orban, depășit de opoziție pentru prima dată în 14 ani. Ce arată rezultatele unui sondaj în rândul alegătorilor

Data publicării:
viktor orban
Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Partidul de opoziţie Tisza, condus de Peter Magyar, a depăşit formaţiunea FIDESZ a premierului ungar Viktor Orban într-un sondaj de opinie în rândul alegătorilor care nu sunt indecişi, informează miercuri Reuters; agenţia observă că o astfel de situaţie nu a mai fost consemnată din 2010, potrivit Agerpres. 

Sondajul efectuat în prima jumătate a lui octombrie de grupul de reflecţie 21 din Budapesta şi apărut în publicaţia locală Partizan arată că Tisza este susţinut de 42% din alegătorii care au o opinie clară, faţă de 40% cât întruneşte FIDESZ. La nivelul întregului electorat, FIDESZ rămâne pe primul loc cu 29%, urmat de Tisza cu 26%.

Alte două sondaje recente indicaseră că avantajul FIDESZ în faţa Tisza este în scădere.

Rezultatele sondajului au apărut cu numai câteva ore înainte ca Orban să rostească un discurs cu ocazia aniversării revoltei antisovietice din Ungaria din 1956, pe care Armata Roşie a reprimat-o brutal. Luna trecută, un apropiat al prim-ministrului a provocat indignare sugerând că ungurilor le-ar fi fost mai bine dacă nu rezistau invaziei sovietice. Naţionalistul Orban a ajuns celebru în 1989, când a cerut retragerea forţelor sovietice din Ungaria, reaminteşte Reuters.

Premierul a încercat să minimalizeze afirmaţia asistentului său, apreciind că fusese „ambiguă", în timp ce Magyar a condamnat-o ca „trădătoare".

Novice politic la 43 de ani, dar expert în mediile sociale, Magyar a atras în ultimele luni numeroşi participanţi la mitingurile noului său partid, Tisza. El a acuzat guvernul de la Budapesta de corupţie şi de utilizarea unei maşinării de propagandă.

Puterea a respins acuzaţiile, însă Magyar a exploatat frustrarea electoratului faţă de Orban, care s-a confruntat recent cu mai multe probleme, în special economice, în contextul inflaţiei. Electoratul este nemulţumit şi de partidele de opoziţie mai vechi, care înainte de apariţia Tisza nu au reuşit să ameninţe serios poziţia lui Orban în cei 14 ani de când acesta se află la guvernare.

Următorul miting al Tisza este programat miercuri, după discursul lui Orban.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...