Partenerul lui Trump, J.D. Vance, vrea să „desființeze” Google și alți giganți tech: „Sunt prea mari, prea puternici”

Data publicării:
.D. Vance, vrea să „desființeze” Google
.D. Vance, vrea să „desființeze” Google FOTO Profimedia

J.D. Vance, cel ales de Donald Trump pentru a-i fi vicepreședinte, anunţă într-un interviu acordat Financial Times (FT) că vrea să „desfiinţeze” unii dintre giganţii mondiali ai tehnologiei. El susține că aceștia au devenit „prea puternici”, arată News.ro

„Multe întreprinderi mari ar trebui să fie desfiinţate pentru a promova inovaţia”, spune fostul senator din Ohio, referindu-se în mod special Google.

Firma înfiinţată în 1998 de către Larry Page şi Sergey Brin este „mult prea mare, mult prea puternică. Vom vedea ce va fi în 2025”, a afirmat Vance, sugerând că întreprinderile ar putea să fie reglementate în cazul în care Donald Trump o învinge pe Kamala Harris în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Partenerul de cursă al lui Trump, care ar urma să-i devină vicepreședinte în cazul unei victorii, se apropie astfel unei linii promovate de Lina Kahn, o juristă numită de către preşedintele Joe Biden la conducerea Federal Trade Commission (FTC), „jandarmul” american al concurenţei.

Cunoscută ca o adeversară a giganţilor mondiali ai tehnologiei, ea denunţă neîncetat poziţia dominantă a acestora şi i-a ameninţat cu desfiinţarea.

Lupta sa împotriva practicilor anticoncurenţiale ale giganţilor digitali pare că a dat roade.

La începutul lui august, Google a fost găsit vinovat de un judecător de la Washington de practici anticoncurenţiale cu privire la motorul de căutare prin contracte care-l impun drept software implicit pe dispozitive, o hotărâre împotriva căreia urmează să facă apel.

The New York Times (NYT) scrie că această condamnare ar putea conduce inclusiv la o despărţire a sistemului de operare mobil Android de restul activităţilor întreprinderii.

Trump, în război cu Google și Facebook

Atacurile galaxiei trumpiste împotriva acestor giganţi sunt însă adesea politice sau personale.

Miliardarul a atacat Google la începutul lui august din cauza unei pretinse „cenzuri” pe motorul de căutare după tentativa de asasinare care l-a vizat.

Trump întreţine relaţii mai mult decât agitate cu Mark Zuckerberg, celebrul CEO al Facebook.

Potrivit Politico, candidatul republican se pregătește să-l atace în cartea sa - „Save America” -, care urmează să apară în Statele Unite la 3 septembrie.

Donald Trump se consideră victima unui complot orchestrat de Mark Zuckerberg, pe care-l consideră vinovat de pretinsa „fraudă electorală” care ar fi condus la înfrângerea sa în 2020, din cauză că miliardarul californian a contribuit, prin donaţii, la finaţarea infrastructurilor electorale americane.

În ciuda voinței de a reglementa sau de a „desfiinţa” evocată de tabăra lui Trump, fostul magnat imobiliar are susținători cu greutate în Silicon Valley.

J.D. Vance a lucrat timp de cinci ani în California, mai întâi ca conducător al unui start-up în domeniul biotehnologiei, iar apoi ca investitor de capital în diverse fonduri.

În afară de suţinerea lui Elon Musk, patronul sulfuros al Tesla şi X, Donald Trump este simpatizat de către David Markus, un fost preşedinte al Paypal, fraţii Winklewoss, antreprenori în criptomonede şi de investitorii în capital de risc Marc Andreessen, Ben Horowitz sau David Saks.

Rămâne astfel de văzut cum şi-ar concilia, în cazul în care va fi ales, aceste noi susţineri cu dorinţa de a redesena perisajul tehnologiei americane.

Editor : I.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimele cuvinte ale pilotului avionului din Washington, câteva secunde înainte de coliziunea cu elicopterul...
Digi FM
Unde ar putea ajunge averea lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, noi declarații: „Aici e miza, nu e o...
Pro FM
Reacția Ancăi Țurcașiu când a fost acuzată că și-a ascuns operațiile estetice: „Fiecare e liber să facă ce...
Film Now
Renee Zellweger, susținută de iubitul ei cu 10 ani mai tânăr. Ant Anstead nu a scăpat-o din ochi pe actriță...
Adevarul
Cum își bate joc statul român de comorile sale arheologice. Cetăți getice, morminte vechi și așezări lăsate...
Newsweek
Sute de lei în plus la pensie pentru plata facturilor. Care pensionari iau banii? Adio, plafonare
Digi FM
"De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?". Răspunsul Laurei Vicol
Digi World
Un medic oftalmolog ajută oamenii să-și schimbe permanent culoarea ochilor: „Este mai înfricoșător decât un...
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Demi Moore, despre scena în care ea și Cameron Diaz apar în costume de baie: "Era ca și cum era vorba doar...
UTV
Legătura neașteptată dintre David Popovici și Alex Velea. S-au cunoscut pe platoul de filmare al clipului...