Parlamentul European a validat un ajutor de 1,2 miliarde de euro pentru Ucraina

Data publicării:
steagurile membrelor UE in Parlamentul European strasbourg
Foto: Profimedia Images

Parlamentul European a validat, marţi, un nou sprijin financiar al Uniunii Europene pentru Ucraina, în valoare totală de 1,2 miliarde de euro, pentru a ajuta această ţară, ameninţată de un război cu Rusia, să facă faţă nevoilor sale financiare.

Cu 598 de voturi pentru, 53 contra şi 43 de abţineri, europarlamentarii au votat de urgenţă această propunere de împrumut formulată de Comisia Europeană la sfârşitul lui ianuarie. Consiliul UE, organismul care reprezintă guvernele statelor membre, l-a aprobat deja vineri, informează AFP.

Acest împrumut pe 12 luni va fi alocat în două tranşe. Potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, UE şi instituţiile sale financiare au mobilizat deja "17 miliarde de euro în subvenţii şi împrumuturi" pentru Ucraina, de la începutul conflictului, în 2014.

După aproape opt ani de la anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea, considerată ilegală de UE, conflictul dintre Ucraina şi Federaţia Rusă s-a amplificat, Moscova susţinând revendicările separatiştilor proruşi din republicile autoproclamate Lugansk şi Doneţk, în Donbas, estul Ucrainei, şi comasând peste 100.000 de soldaţi la frontieră.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...