Papa spune că soldaţii din anumite grupuri etnice ale Federaţiei Ruse sunt mai "cruzi" pe front

Data publicării:
Papa Francisc
Declaraţiile papei Francisc au fost condamnate de Ministerul de Externe al Rusiei. Foto: Profimedia Images

Ministerul rus de Externe a catalogat drept "perverse" declaraţiile papei Francisc, care a spus că soldaţii din anumite grupuri etnice ale Federaţiei Ruse, precum cecenii sau buriaţii, dau dovadă de mai multă cruzime pe front, scrie BBC.

Papa a făcut aceste declaraţii într-un interviu pentru revista iezuită America.

"În general, cei mai cruzi sunt poate cei din Rusia, dar nu ruşii tradiţionali, ci cei precum cecenii, buriaţii şi aşa mai departe", a spus Papa, adăugând că "invadatorul rămâne statul rus".

Referindu-se la acuzaţiile conform cărora a ezistat să-l condamne direct pe Vladimir Putin, Papa Francisc a spus că poziţia sa faţă de preşedintele rus este subînţeleasă.

"Uneori încerc să nu specific, pentru a nu jigni, deşi este clar pe cine condamn. Nu este nevoie să o spun cu nume şi prenume. Toată lumea cunoaşte poziţia mea, cu sau fără Putin, fără să fie nevoie să-l numesc", a spus papa.

Declaraţiile au fost condamnate de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zakharova.

"Aici nu mai este vorba de rusofobie, este o perversiune de un nivel incalificabil. Suntem o familie împreună cu buriaţii, cecenii şi ceilalţi reprezentanţi ai ţării noastre multietnice şi multiconfesionale", a spus Zakharova.

În interviul său, papa Francisc a numit foametea provocată de Stalin în Ucraina, între anii 1932 şi 1933 drept un genocid și un "ascendent istoric" al actualului război.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...