Papa îndeamnă Ungaria să-și „deschidă brațele” față de toți oamenii, în contextul politicii anti-migraționiste a lui Viktor Orban

Data actualizării: Data publicării:
papa francisc in papamobil cu steagul ungariei, in budapesta
Papa Francisc, în Budapesta, Ungaria. Foto: Profimedia

Papa Francisc a îndemnat Ungaria să-și „deschidă brațele către toată lumea” într-o aparentă critică voalată față de politicile anti-migraționiste ale lui Viktor Orban, la începutul vizitei de patru zile a Suveranului Pontif în Europa centrală.

„Sentimentul religios este seva acestei naţiuni atât de ataşată rădăcinilor sale'', a spus Suveranul Pontif în faţa unei imense mulţimi venite să-l aclame. „Dar crucea, plantată în pământ, în plus faţă de a invita să fim bine înrădăcinaţi, îşi ridică şi deschide braţele către toţi (...) Dorinţa mea este ca voi să fiţi astfel: ancoraţi şi deschişi, înrădăcinaţi şi respectuoşi'', a îndemnat Papa Francisc, înainte de a adresa binecuvântarea în limba maghiară ''Isten eltessen!''.

Suveranul Pontif, în vârstă de 84 de ani, venit la Budapesta într-o vizită fulger pentru a conduce slujba de încheiere a Congresului Euharistic, a transmis acest mesaj în timpul rugăciunii Angelus.

Totuşi, comunicatul transmis de Sfântul Scaun despre întâlnirea cu uşile închise pe care Papa Francisc a avut-o anterior timp de 40 de minute cu premierul ungar Viktor Orban şi cu preşedintele Janos Ader nu include migraţia printre temele discutate, conform Agerpres.

Comunicatul menţionează că printre subiectele abordate s-au numărat ''rolul Bisericii în ţară, angajamentul pentru protejarea mediului înconjurător, apărarea şi promovarea familiei''.

Nu au fost oferite alte detalii despre această discuţie. Premierul Viktor Orban dezaprobă primirea refugiaţilor, pentru care pledează Suveranul Pontif. Fenomenul migrației este considerat de premierul ungar o ameninţare pentru identitatea creştină a Europei şi pentru siguranţa cetăţenilor. El a scris pe contul său de Facebook că i-a ''cerut Papei să nu lase să piară Ungaria creştină''.

Papa Francisc a mai evocat duminică, la Budapesta, "ameninţarea antisemitismului care circulă încă în Europa şi în alte părţi", adăugând că este vorba de "un fitil care trebuie stins".

După rugăciunea Angelus, Suveranul Pontif a plecat spre Slovacia pentru o vizită de trei zile.

Itinerariul Papei sugerează că Francisc a vrut să evite acordarea unei susțineri politice lui Orban - tipul de populist naționalist pe care deseori îl critică - care vine odată cu găzduirea unui Papă în timpul vizitei de stat, înaintea alegerilor din Ungaria în primăvara următoare, scrie The Guardian.

Aceasta este prima ieșire internațională importantă a Papei, de când a fost supus unei operații la colon în luna iulie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...