Papa Francisc: Trăim al treilea război mondial

Data publicării:
papa se roagă
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a declarat că „trăim al treilea război mondial” şi că războiul din Ucraina în urma invaziei Rusiei „a fost poate într-un fel provocat sau nu a fost împiedicat'”, potrivit transcrierii unei conversaţii pe care a avut-o în urmă cu câteva zile cu zece reprezentanţi ai revistelor culturale europene ale Societăţii lui Isus (Ordinul iezuit al Bisericii Catolice), reuniţi în audienţă la Biblioteca privată a Palatului Apostolic, relatează EFE şi La Stampa, potrivit Agerpres.

„În urmă cu câţiva ani, mi-a trecut prin cap să spun că trăim un al treilea război mondial în bucăţi. Acum, pentru mine, al treilea război mondial a fost declarat. Iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. Ce se întâmplă cu omenirea care a avut trei războaie mondiale într-un secol?”, a spus Francisc, potrivit unei transcrieri a conversaţiei publicate marţi de ziarul La Stampa, preluat de EFE.

Referindu-se la agresiunea Rusiei în Ucraina şi la modul în care se poate contribui la pace, Francisc a spus că „trebuie să ne îndepărtăm de tiparul obişnuit conform căruia Scufiţa Roşie era bună şi lupul era rău. Se conturează ceva global, cu elemente foarte interconectate”.

El a citat opinia unui şef de stat cu care s-a întâlnit înainte de începerea războiului, care şi-a exprimat îngrijorarea „cu privire la modul în care se mişcă NATO”.

„Cu două luni înainte de conflict, un şef de stat mi-a spus că Alianţa Atlantică risca să dezlănţuie ceea ce s-a întâmplat”, a spus papa, citat de La Stampa.

L-am întrebat de ce şi mi-a răspuns: „Ei latră la porţile Rusiei. Iar ei nu înţeleg că ruşii sunt imperiali şi nu permit niciunei puteri străine să se apropie de ei” şi a concluzionat spunând că „situaţia ar putea duce la război. Acest şef de stat a ştiut să citească semnele a ceea ce se întâmpla'”, a povestit Francisc.

În opinia papei, pericolul este să ne concentrăm doar pe „brutalitatea şi ferocitatea cu care acest război este purtat de trupe, de obicei mercenare, folosite de ruşi, care preferă să trimită ceceni, sirieni şi mercenari” şi că „acest lucru este monstruos”. Dar, a adăugat el, „fără a vedea şi toată drama din spatele acestui război, care poate că a fost într-un fel provocat sau nu a fost împiedicat. Şi sesizez un interes în testarea şi vânzarea de arme. Este foarte trist, dar până la urmă, asta este miza”

Suveranul pontif a spus că unii cred că prin această gândire el este în favoarea preşedintelui rus, Vladimir Putin. „Nu, nu sunt. Este simplist şi greşit să spui aşa ceva. Dar sunt pur şi simplu împotriva reducerii complexităţii la distincţia dintre bine şi rău, fără să mă gândesc la rădăcini şi la interese, care sunt foarte complexe”, a spus el.

Francisc şi-a reiterat admiraţia pentru „eroismul poporului ucrainean” şi a spus că „ceea ce avem în faţa noastră este o situaţie de război mondial, de interese globale, de vânzări de arme şi de apropriere geopolitică, care martirizează un popor eroic”.

Suveranul pontif argentinian a subliniat, de asemenea, pericolul ca atenţia faţă de ceea ce se întâmplă în Ucraina să se diminueze în timp şi a întrebat: „Ce se va întâmpla când entuziasmul de a ajuta va scădea? Pentru că lucrurile se răcesc, cine va avea grijă de aceste femei? Trebuie să privim dincolo de acţiunile concrete din acest moment şi să ne dăm seama cum le vom sprijini pentru a nu fi traficate, pentru a nu fi exploatate, pentru că vulturii deja dau târcoale”.

Jorge Bergoglio a povestit că, în timpul convorbirii sale de 40 de minute cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, acesta i-a citit „o declaraţie în care dădea motivele pentru a justifica războiul” şi că el i-a răspuns: „Frate, noi nu suntem clerici ai statului, suntem păstori ai poporului”.

El a explicat că au luat de comun acord decizia să amâne întâlnirea programată pentru 14 iunie la Ierusalim „pentru ca dialogul să nu fie înţeles greşit” şi a anunţat că speră să se întâlnească cu patriarhul rus în Kazahstan, în septembrie, când acesta va participa la cel de-al 7-lea Congres al liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale, care va avea loc la Nur-Sultan.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...