Papa Francisc a exclus un preot german de 88 de ani pentru abuzarea sexuală a unor copii

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a luat decizia, marți, de a exclude din cler un preot în vârstă de 88 de ani pentru abuzuri asupra minorilor. Fostul preot era din dioceza catolică Osnabruck, din nord-vestul Germaniei.

Este vorba de un preot de parohie, care a slujit din 1976 până în 1997 şi a fost acuzat în 2018, după ce mai multe victime au relatat despre abuzurile sale.

Procuratura a fost sesizată, însă infracţiunile respective se prescriseseră.

Odată cu excluderea din cler, fostul preot îşi pierde dreptul la pensie; situaţia sa va fi examinată de dioceză şi de asigurările sociale germane.

El nu va mai putea îndeplini niciun fel de îndatoriri ecleziastice, inclusiv oficierea de liturghii.

Agenţia dpa observă că mulţi catolici germani îşi pierd în ultimii ani încrederea în biserică, în special din cauza abuzurilor sexuale ale mai multor membri ai clerului asupra unor copii şi din cauză că s-a aflat că autorităţile catolice nu au reacţionat în trecut la astfel de cazuri.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...