Până la 2.500 de mercenari Wagner ar fi sosit în Belarus. Avionul lui Prigojin a decolat marți din Minsk (presa de opoziție)

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2023-07-19 124654
Imagini publicate pe 16 iulie cu o coloană de mașini și mercenari Wagner în drum spre Belarus. Foto: Profimedia Images

Între 2.000 şi 2.500 de mercenari din grupul Wagner, care a organizat o rebeliune armată în Rusia în 23 şi 24 iunie, au sosit în mod organizat în Belarus începând din 11 iunie, potrivit estimărilor publicate de Motolko Pomoghi, un portal al opoziţiei din această ţară, citat miercuri de EFE. 

„Avem date că, începând cu 11 iulie, cel puţin 5 coloane de mercenari ai lui (Evgheni) Prigojin au sosit în Belarus”, a transmis presa de opoziţie, conform Agerpres. 

Potrivit lui Motolko Pomoghi, wagneriţii au sosit la bordul a aproximativ 400 de vehicule. 

Abia în 18 iulie, adaugă portalul, a fost depistată sosirea a două coloane, care includeau între 170 şi 185 de vehicule de diferite tipuri. 

Echipa belarusă de investigaţii Gaiun, care monitorizează activitatea militară pe teritoriul belarus, a raportat că avionul privat al lui Prigojin a părăsit marţi Belarusul. 

„La ora 00:15, avionul Embraer Legacy 600 (RA-02795) al lui Evgheni Prigojin a decolat de pe aerodromul Maciulişci”, a anunţat Gaiun pe canalul său Telegram. 

Potrivit echipei de investigaţie, aeronava a rămas în Belarus puţin peste 13 ore la a patra vizită în ţară din 27 iunie. 

Rebeliunea armată a Grupului Wagner a fost oprită în timp ce mercenarii înaintau către Moscova, în urma unui acord între Prigojin şi Kremlin la care s-a ajuns prin medierea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko. 

Conform acordului, preşedintele rus Vladimir Putin le-a oferit mercenarilor trei opţiuni: să se întoarcă acasă, să plece în Belarus sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării rus sau cu alte agenţii de securitate din ţară pentru a se subordona ministrului apărării Serghei Şoigu şi şefului Statului Major General, Valeri Gherasimov. 

Aceasta a însemnat în practică dezmembrarea, cel puţin în Ucraina, a grupului Wagner, aşa cum era cunoscut de când a fost creat în 2014 în urma izbucnirii conflictului din Donbas, în estul Ucrainei. 

Ca parte a acordului, Kremlinul le-a promis mercenarilor şi şefului lor că nu vor fi urmăriţi penal. 

Grupul Wagner a transferat deja Ministerului Apărării rus peste 2.000 de echipamente şi arme de război, inclusiv tancuri şi lansatoare multiple de rachete.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri