Ungaria nu se va implica de nicio parte a războiului dintre Rusia şi Ucraina, cât timp are un „guvern naţional”, a declarat prim-ministrul Viktor Orban într-un interviu vineri la radioul public, potrivit MTI, preluată de Agerpres.
Orban a amintit că mai întâi s-a discutat că soldaţi ar trebui trimişi în Ucraina, iar acum, într-o a doua fază, "NATO organizează o misiune în Ucraina".
Orban a mai declarat că războiul este unul între popoare slave şi "nu războiul nostru". Războiul ar trebui să se încheie cu o încetare a focului şi negocieri de pace. "Ungaria vrea să stea departe de acest război", a insistat premierul.
În ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, Orban a spus că pentru toţi ar fi mai bine dacă ar avea loc o detensionare.
Liderii UE "vor să gestioneze migraţia mai degrabă decât să o oprească", a notat de asemenea prim-ministrul ungar în interviul de la radioul public.
Potrivit lui Orban, "ei recurg la argumente juridice elegante, dar de fapt ei implementează planul Soros".
Deşi mulţi au insistat că planul Soros nu există, finanţatorul americano-ungar "şi-a scris planul în şase puncte în 2015", a susţinut Orban.
Potrivit lui Orban, planul prevedea ca 1 milion de migranţi să fie lăsaţi în Europa în fiecare an şi ca UE să contracteze un împrumut şi să emită obligaţiuni pentru finanţarea operaţiunii. De asemenea, Orban a spus că planul Soros a conceput "zone de securitate" urmând a fi stabilite în ţările de origine ale migranţilor pentru a asigura trecerea acestora în Europa.
Poziţia guvernului ungar a fost, a adăugat el, că "nimeni nu poate spune maghiarilor pe cine vor să lase să intre în ţară".
Editor : I.C