ONU trimite prima misiune din ultimii 30 de ani în Nagorno-Karabah. „Este foarte important să putem intra”

Data publicării:
refugiati din nagorno karabah
Zeci de mii de refugiaţi au sosit până acum în Armenia din Nagorno-Karabah, FOTO: Profimedia Images

ONU va trimite în acest weekend o misiune în Nagorno-Karabah pentru a evalua în principal nevoile umanitare, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, precizând că organizaţia nu a mai avut acces în această regiune „de aproximativ 30 de ani”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Guvernul Azerbaidjanului şi ONU au convenit asupra unei misiuni în regiune. Misiunea va avea loc în acest weekend”, a declarat el.

„Nu am mai avut acces în această regiune de aproximativ 30 de ani” din cauza „situaţiei geopolitice complicate”, „deci este foarte important să putem intra”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Echipa de aproximativ zece persoane condusă de oficiali ai Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) „va încerca să evalueze situaţia pe teren şi să identifice nevoile umanitare, atât pentru persoanele care rămân, cât şi pentru cele care se mută”.

„Trebuie să ne amintim de necesitatea ca toată lumea să respecte dreptul internaţional, în special în ceea ce priveşte drepturile omului”, a adăugat el, remarcând însă că niciun reprezentant al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului nu va participa la această "misiune iniţială", care se va concentra pe probleme "umanitare şi de protecţie".

Uniunea Europeană a cerut vineri ca o misiune a Naţiunilor Unite să se deplaseze în Nagorno-Karabah „în următoarele zile” în faţa „exodului masiv” al armenilor care fug din această enclavă în urma recentei operaţiuni militare a Azerbaidjanului.

Un „exod masiv al armenilor din Nagorno-Karabah este în derulare, rezultat al operaţiunii militare a Azerbaidjanului din 19-20 septembrie”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene într-un comunicat.

Aproximativ 93.000 de refugiaţi au intrat până vineri în Armenia de duminica trecută, aproape 80% din populaţia din Nagorno-Karabah, un teritoriu separatist azer locuit de armeni care va fi reintegrat în sistemul juridic şi administrativ al Azerbaidjanului după operaţiunea militară azeră de săptămâna trecută, potrivit EFE.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...