ONU: Trebuie taxate companiile energetice care se înfruptă din profituri uriașe în timp ce planeta arde și oamenii sărăcesc

Data publicării:
Antonio Guterres face declarații.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU. Foto: Profimedia

Statele cu economii dezvoltate ale lumii ar trebuie să impună noi taxe excepționale companiilor din domeniile gazului și petrolului pentru a putea da ajutor țărilor care suferă din cauza schimbărilor climatice și oamenilor care trebuie să plătească facturi tot mai mari și pentru care nivelul de trai a scăzut din cauza prețurilor în creștere la alimente, a declarat, marți, secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Șeful ONU a acuzat giganții din domeniul energiei că „se înfruptă din sute de miliarde de dolari în subvenții și profituri uriașe în timp ce bugetele gospodăriilor se prăbușesc iar planeta arde”.

Comentariile lui Guterres, rostite la Adunarea Generală a ONU de la New York, vine în condițiile în care Uniunea Europeană a anunțat o propunere pentru o nouă taxă excepțională pentru companiile din domeniile petrolului, gazului și cărbunelui, multe dintre care au raportat profituri uriașe ca urmare a invaziei rusești în Ucraina și a crizei energetice care a dus la o explozie a prețurilor.

Comisia Europeană propune ca statele Uniunii Europene să ia 33% din surplusurile de profit ale companiilor.

Recent, Regatul Unit a introdus o taxă similară de 25% pentru a da ajutor oamenilor care se străduiesc să-și plătească facturile tot mai mari. Totuși, noua prim-ministră, Liz Truss, a spus că nu va prelungi măsura pentru un nou program de subvenții în această iarnă și în următoarea.

Și președintele Joe Biden a luat în considerare ideea de-a lungul verii, dar nu a venit cu nimic concret.

„Astăzi, cer tuturor economiilor dezvoltate să taxeze profiturile în surplus ale companiilor din domeniul combustibililor fosili. Aceste fonduri trebuie redirecționate pe două căi – spre țările care suferă pierderi și distrugeri din cauza crizei climatice și spre oamenii care se chinuie să-și plătească facturile și să cumpere hrană”, a spus Guterres.

Guterres a avertizat că o „iarnă a nemulțumirilor” se află la orizont și că inegalitățile explodează în timp ce costurile vieții cresc, iar planeta arde.

„Trebuie să tragem la răspunderile companiile din domeniul combustibililor fosili și pe cei care le-au susținut. Aici includ bănci, capitalul privat, managerii de active și alte instituții financiare care continuă să investească în poluarea pe bază de carbon”, a criticat dur șeful ONU.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri