ONU: Milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina din cauza invaziei rușilor

Data publicării:
grau grane combina cereale
Recoltă de cereale. Foto: Getty Images

Directorul pentru Germania al Programului Alimentar Mondial din cadrul ONU a avertizat că milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina și nu pot fi livrate țărilor care au nevoie de ele din acuza invaziei militare a rușilor, scrie The Guardian.

Avertismentul oficialului vine în condițiile în care securitatea alimentară a unui număr mare de țări, mai ales din Africa, ar putea fi afectată serios de războiul din Ucraina și de faptul că exporturile de cereale au fost blocate.

Martin Frick a spus că în jur de 4,5 milioane de tone de grâu stau blocate în containere în porturile ucrainene, din cauza faptului că rutele comerciale au fost blocate de agresiunea militară rusească.

„Aceste cereale nu pot folosite în aceste momente. Pur și simplu sunt blocate acolo”, a declarat Frick.

Ucraina este unul dintre principalii exportatori de grâu ai lumii și un important exportator de porumb. În jur de 30 de milioane de tone de porumb și 25 de milioane de tone de grâu au fost recoltate în Ucraina în 2020, conform ONU.

Multe țări din Africa de Nord, de exemplu, sunt dependente pentru securitatea lor alimentară de grâul ieftin din Ucraina.

În ciuda abundenței de grâne din Ucraina, Programul Alimentar Mondial spune că de la începutul invaziei rusești a trebuit să furnizeze sprijin alimentar pentru 2,5 milioane de ucraineni, majoritatea în țară, dar și pentru mai multe sute de mii din Republica Moldova.

„Alimentele trebuie să ajungă la cei din Ucraina care sunt blocați și care au nevoie. În același timp, însă, este nevoie și de furnizarea de alimente și pentru alte părți ale lumii, pentru a evita o criză alimentară globală”, a mai spus Frick.

Accesul la porturile ucrainene și pentru intrarea dar și pentru ieșirea de bunuri este blocată, iar rezervele de hrană sunt folosite ca armă în acest conflict – „Foamea nu trebuie să fie folosită nici ca armă militară, nici ca armă economică”, a mai adăugat oficialul german.

Operațiunea „Podul de Cereale”, planul Germaniei pentru a ocoli rutele blocate de invazia rusească

Cancelarul german, Olaf Scholz, a răspuns la această criză alimentară în desfășurare prin angajamentul că Germania se va implica și va ajuta acolo unde există lipsuri de hrană provocate de război, avertizând cu privire la posibilitatea serioasă a unei crize alimentare globale.

„Acest război va avea consecințe în toată lumea. Acum trebuie să ne preocupe faptul că vor fi oameni care vor muri de foame, că sunt țări care nu vor mai putea să-și permită hrană pentru populațiile lor, și că această situație de război ar putea duce la o foamete globală”, a spus Scholz, răspunzându-le și protestatarilor care l-au criticat pentru faptul că Germania a ajutat Ucraina cu armament în lupta acesteia împotriva cotropitorilor ruși.

Săptămâna trecută, guvernul german și DB Cargo, firma de logistică a principalului operator național de căi ferate german, au confirmat că urmează să deblocheze rezervele de cereale, transportându-le cu trenul din Ucraina.

Planul, denumit „Podul de Cereale”, implică o cooperare între Căile Ferate Ucrainene și operatori de căi ferate din Polonia, Cehia, Slovacia și România, pentru a stabili rute interconectate de-a lungul Europei și a ajuta la distribuția cerealelor către țările care au nevoie disperată de ele.

„Lucrăm pentru a stabili detaliile concrete legate de felul în care acest pod va putea fi realizat”, a spus un oficial german implicat în proiect.

Pe lângă transporturile de recolte, proiectul ar urma să furnizeze și utilaje agricole, inclusiv tractoarea și piese de schimb, pentru a-i sprijini pe fermierii ucraineni care se pregătesc să însămânțeze pământul pentru recoltele de vară.

Jumătate din importurile de grâu ale Africii provin din Ucraina și Rusia

 

Rusia și Ucraina sunt printre cei mai mari producători și exportatori de cereale din lume. Perturbarea cauzată de război are un impact direct asupra țărilor care se bazează pe aceste provizii din Orientul Mijlociu și Africa.

Jumătate din importurile de grâu ale Africii provin din Ucraina și Rusia, care este, la rându-i, un important exportator de îngrășăminte. În ceea ce o privește pe Ucraina, exporturile sale s-au oprit, iar capacitatea sa de a continua să producă alimente în acest an atârnă de un fir de ață.

Punctul culminant al crizei va veni în toamnă, a spus Beasley, când impactul total al războiului se va resimți. „Dacă credeți că e iadul pe Pământ acum, pregătiți-vă”, a avertizat Beasley. „Dacă neglijăm nordul Africii, nordul Africii va veni în Europa. Dacă neglijăm Orientul Mijlociu, acesta va veni în Europa.”

Condițiile economice cu care se confruntă aceste părți ale lumii sunt acum mai proaste decât erau în perioada premergătoare Primăverii arabe, a spus el. Și nu doar populațiile din Orientul Mijlociu și țările din Africa de Nord vor fi afectate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri