ONU avertizează că situația umanitară din Sudan este catastrofală

Data publicării:
oameni in sudan
Aproape 25 de milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar în Sudan. FOTO: Profimedia Images

Aproape 25 de milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar în Sudan şi patru milioane de copii şi femei însărcinate sau proaspete mame suferă de subnutriţie acută, pe fondul conflictului din această ţară, au anunţat vineri, la Geneva, agenţiile ONU, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Programul Alimentar Mondial (PAM) intenţionează să livreze alimente pentru cel puţin 5,9 milioane de oameni în lunile următoare, dar are nevoie urgentă de fonduri, a subliniat un purtător de cuvânt.

Agenţia este preocupată de soarta recoltelor din ţara africană, în condiţiile în care cultivarea sorgului - una din culturile de bază ale Sudanului - trebuie să înceapă în iunie, dar, pe lângă dificultăţile provocate de situaţia de securitate, au crescut preţurile pentru seminţe şi îngrăşăminte.

O purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a notat la rândul ei că circa 2,2 milioane de oameni şi-au abandonat casele din cauza luptelor, dintre care 528.000 s-au refugiat în ţări învecinate, în primul rând Egipt, Ciad şi Sudanul de Sud.

Numărul persoanelor strămutate pe plan intern era de 3,7 milioane încă dinainte de izbucnirea actualului conflict, în aprilie.

La Khartoum, doar unul din cinci spitale şi clinici sunt complet operaţionale, luptele împiedicând deplasarea la spitale a personalului şi pacienţilor.

În plus, lipsa de apă potabilă, oamenii fiind nevoiţi să ia apă de băut din râuri, poate duce la răspândirea de boli, avertizează OMS. Mai mult, ar putea apăra cazuri de malarie şi febră dengue, întrucât tratamentele antiţânţari au fost suspendate.

Potrivit Ministerului sudanez al Sănătăţii, 1.073 oameni au murit până în prezent şi alţi 11.704 au fost răniţi în ciocnirile izbucnite în aprilie între armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi paramilitarii din Forţa de sprijin rapid a generalul Mohamed Hamdan Daglo.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile