ONU a pus Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor

Data publicării:
copii cara apa in gaza
Atac israelian în Gaza. FOTO: Profimedia Images

Organizația Națiunilor Unite a adăugat Israelul pe lista globală a statelor și a grupurilor armate care au comis violențe împotriva copiilor, potrivit reprezentantului Israelului la ONU, Gilad Erdan, citat de The Guardian.

Anunțul vine după opt luni de război în Gaza, în care se estimează că peste 13.000 de copii se numără printre cele 36.500 de persoane ucise, și la o zi după boombardamentul israelian asupra unei școli ONU din Gaza în care au murit peste 40 de palestinieni, inclusiv copii.

De asemenea, Hamas este acuzată pentru uciderea și răpirea unor copii în atacul din 7 octombrie asupra Israelului, în care aproape 1.200 de israelieni au fost uciși.

Reprezentantul Israelului la ONU, Gilad Erdan, s-a declarat „șocat și dezgustat” de decizia „rușinoasă” de a include Israelul în raportul din acest an privind copiii și conflictele armate, care urmează să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU vinerea viitoare.

Raportul se referă la uciderea, mutilarea, abuzul sexual, răpirea sau recrutarea copiilor, refuzul accesului copiilor la ajutor și atacarea școlilor și spitalelor.

Raportul este întocmit de reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru copii și conflicte armate, Virginia Gamba. Lista atașată raportului numește în mod public părțile implicate în conflicte, în speranța că va descuraja astfel violența împotriva copiilor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a emis o declarație conform căreia ONU „a intrat pe lista neagră a istoriei atunci când s-a alăturat celor care îi susțin pe ucigașii din Hamas”.

Israel Katz, ministrul de externe al Israelului, a avertizat că decizia ar avea un impact asupra relațiilor țării sale cu ONU, care sunt deja foarte tensionate. Țara refuză să discute cu Agenția ONU pentru refugiați palestiniei (Unrwa), principala organizație care coordonează ajutorul pentru refugiații palestinieni din Gaza, Cisiordania, Iordania, Liban și Siria.

Oficiali ai ONU au susțint anterior că Israelul nu a fost inclus pe această listă în anii precedenți, din cauza presiunilor politice din partea oficialilor israelieni.

„Au fost deja câțiva ani în care au fost verificate încălcări ale drepturilor copiilor de către forțele guvernamentale israeliene și de către grupurile armate palestiniene, dar nu au fost niciodată pe listă”, a spus Ezequiel Heffes, directorul grupului pentru drepturile omului Watchlist on Children and Armed Conflict.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”