Omul care îndeplinește ultimele dorințe ale muribunzilor
V-ați gândit vreodată cum se pregătesc bolnavii în fază terminală să-și ia rămas bun de la viață și de la cei dragi? Pentru unii înseamnă să viziteze un loc special pentru ultima dată. Dar adesea nu pot face asta din cauza sănătății precare sau a restricțiilor pandemiei. E o dorință pe care și Frank Wenzlow o cunoaște foarte bine. După ce soția lui s-a stins, el a decis să le îndeplinească altor muribunzi ultima dorință. În orașul Engeln, din nordul Germaniei, face tot posibilul pentru a cinsti astfel memoria partenerei sale de viață. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Suntem în nordul Germaniei. Frank Wenzlow și asistenții lui sunt pregătiți ori de câte ori o persoană bolnavă în fază terminală își dorește să meargă la plimbare. Călătoriile sunt gratuite; personalul e format din voluntari. Au propriile ambulanțe special amenajate. Misiunea lor este să îndeplinească ultima dorință a unui muribund.
Sylvia Neumann se află într-un azil de câteva săptămâni. La cei 55 de ani are cancer în fază terminală. Medicii spun că tumoarea este inoperabilă, deoarece este prea aproape de coloana vertebrală. Astăzi ar vrea să viziteze împreună cu fiul său orașul unde a crescut.
„Dacă ai petrecut cele mai fericite momente din viața ta într-un anumit loc, atunci simți nevoia să te întorci acolo. Să ai parte de liniște. Să respiri aer curat. Să simți”, spune Sylvia Neumann.
„Ne vom descurca de minune, nu-i așa?” - o asigură Frank Wenzlow.
Drum către locurile copilăriei
Orașul natal al Sylviei este la doar o jumătate de oră distanță. I s-a administrat morfină pentru diminuarea durerii.
Frank Wenzlow, care toată viața s-a ocupat de pregătirea paramedicilor, încearcă acum să îndeplinească toate dorințele pacienților săi. El și colegii săi fac aceste drumuri chiar și de două ori pe săptămână. Odată, a condus tocmai până în nordul extrem.
„Ne ocupăm de fiecare lucru în parte. Și aș zice că facem o treabă destul de bună, nu?” - îi spune Frank Wenzlow pacientei, în ambulanță, în timp ce sunt pe drum către destinație.
„Nu am de gând să mă opresc” - îl asigură aceasta.
„Așa sper și eu!” - spune Wenzlow.
Prima oprire: la biserică
Sylvia a ales ca prima oprire să fie la biserică. Voluntarii au grijă să transporte targa cu atenție pe drumul pietruit. Fiecare denivelare îi provoacă dureri pacientei. Sylvia mergea la această biserică pe vremea când era mică. Astăzi, amintirea acelor timpuri îi oferă un confort moral.
„Am decis că aș vrea să fiu îngropată aici. E locul potrivit!”, arată Sylvia.
Pentru rude, o astfel de ultimă călătorie este mai greu de suportat decât pentru bolnavi. La început, fiul Sylviei spunea că se teme de povara emoțională a călătoriei. Dar acum se bucură că a venit.
„Îmi dau seama de ce e atât de important pentru ea și cât de valoroase sunt aceste momente. În următoarele zile sau poate săptămâni - indiferent cât timp i-a mai rămas - va fi mai puternică datorită acestei experiențe. E, în același timp, important și frumos”, mărturisește Lars Neumann, fiul Sylviei.
Călătoria continuă pe un feribot pe râul Weser. Pentru Sylvia, este o altă amintire din copilărie. Vrea să vadă încă o dată apele repezi. Frank i-a rezervat un loc special de unde să vadă bine.
„Privește, se vede un far în depărtare”, îi atrage el atenția.
Urmează un scurt vals pe Weser. În mijlocul râului, căpitanul feribotului rotește barca de câteva ori, special pentru Sylvia Neumann.
În amintirea soției
Ne-am întors la sediul asociației: tot ce e aici a fost plătit din donații și din taxele pentru cursurile de prim-ajutor pe care le țin colegii lui Frank Wenzlow. Toate vehiculele asociației poartă numele regretatei soții a acestuia, Lisbeth.
Acum șase ani, înainte să fie răpusă de cancer, a vrut să facă o ultimă călătorie la Marea Nordului. Dar Wenzlow nu a putut găsi o organizație care să-l ajute să-i îndeplinească dorința, iar asigurătorii de sănătate nu au vrut să acopere cheltuielile unei astfel de deplasări.
„Dacă nu le putem oferi semenilor noștri un gest de umanitate și bunătate în ultimele clipe ale vieții din motive pur financiare, atunci e ceva teribil de greșit în această țară. Pentru mine a fost picătura care a umplut paharul”, explică Frank Wenzlow.
De atunci, Wenzlow organizează călătorii precum cea pentru Sylvia Neumann.
Un altfel de „La revedere”: Dacă nu ne mai vedem aici, atunci altundeva
Pacienta vrea să viziteze acum vechiul cartier al bunicilor. Oare la ce se gândește?
„Sunt destul de relaxată, cred. M-am întors aici și e atât de frumos. Probabil după aceea mă voi uita la fotografii. Dar mai e ceva... ceva profund...”, spune Sylvia Neumann.
Călătoria durează patru ore. Apoi grupul se întoarce la centrul de asistență. Frank Wenzlow nu a ținut numărătoarea dorințelor îndeplinite. Spune că pacienții nu trebuie reduși la simple statistici.
E timpul să se despartă de Sylvia. Și, ca de fiecare dată, despărțirea e definitivă.
„Tocmai mi-am luat rămas bun și am spus: dacă nu ne mai vedem aici, atunci altundeva. Ce altceva le poți spune oamenilor?” se întreabă Frank.
A doua zi dimineață, Wenzlow pregătește ambulanța pentru următorul pasager. Nu vrea să întârzie.
Și există multe familii recunoscătoare pentru eforturile sale.
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
