Oligarhii ruşi au primit miliarde de dolari sub formă de dividende odată cu reducerea incertitudinilor economice cu privire la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, potrivit calculelor făcute de Bloomberg.
Cel puţin 12 oameni de afaceri ruşi au câştigat peste 1.000 de miliarde de ruble (11,3 miliarde de dolari) în 2023 şi primul trimestrul al acestui an, potrivit datelor cu privire la dividendele colectate de Bloomberg de pe urma informaţiilor disponibile. Mulţi dintre aceşti oameni de afaceri au legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi includ unele persoane care au fost sancţionate din cauza războiului care a intrat în cel de-al treilea an, relatează Agerpres.
Pe primul loc în această listă este Vagit Alekperov, un acţionar important şi fost preşedinte al grupului petrolier Lukoil PJSC, care a primit dividende în valoare de aproximativ 186 de miliarde de ruble. Alekperov este sancţionat de Marea Britanie şi Australia, dar a evitat până acum sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană.
Urmează miliardarii Alexei Mordașov, acţionarul majoritar la Severstal PJSC, şi Vladimir Lisin, acţionar majoritar la Novolipetsk Steel PJSC, cu venituri din dividende în valoare de 148 milioane de ruble, respectiv 121 miliarde de ruble. Mordașov este vizat de sancţiuni impuse de SUA, Marea Britanie şi UE, în timp ce Lisin nu este vizat de nicio sancţiune importantă.
Lista îl include şi pe aliatul lui Putin, miliardarul Ghenadi Timcenko, precum şi pe Tatiana Litvinenko, care a primit o participaţie la PhosAgro PJSC înainte ca soţul său Vladimir să fie sancţionat de SUA în 2023. Vladimir Litvinenko este rector la Universitatea din Sankt Petersburg, la care Putin şi-a luat doctoratul în 1997, şi a fost managerul pentru campania lui Putin în Sankt Petersburg la ultimele trei alegeri.
SUA şi aliaţii săi au impus sancţiuni extinse Rusiei, ca reacţie la decizia Moscovei de a invada Ucraina în luna februarie 2022, ceea ce a obligat multe companii ruseşti să oprească plata dividendelor pe fondul incertitudinilor cu privare la un posibil colaps economic. Aceste temeri nu s-au adeverit în condiţiile în care economia rusească s-a ajustat treptat la noile condiţii şi exportatorii au găsit pieţe alternative.
După ce s-a contractat în anul care a urmat începutului războiului din Ucraina, economia Rusiei şi-a revenit dramatic pe măsură ce Guvernul de la Moscova a cheltuit sume mari pentru industria de apărare, pentru a proteja firmele ruseşti de impactul sancţiunilor şi a oferi sprijin social pentru familii.
Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut cu 5,4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Mulţi exportatori ruşi de materii prime au reluat plata dividendelor după ce şi-au restructurat afacerile şi şi-au reorientat vânzările spre pieţele din China, India şi alte state din emisfera sudică, care nu au implementat sancţiuni din cauza războiului din Ucraina.
În plus, multe companii controlate de statul rus, precum Gazprom Neft PJSC şi cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank PJSC, nu au încetat să plătească dividende, în condiţiile în care au înregistrat profituri record în timpul războiului. Acţionarii Sberbank au aprobat luna trecută dividende record, în valoare de 752 miliarde de ruble, pentru 2023.
Editor : M.B.