Olaf Scholz și țările nordice cer mai mult ajutor pentru Ucraina, inclusiv sisteme Patriot: „Trebuie să facem mai mult”

Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul german Olaf Scholz şi omologii săi nordici, cu care s-a întâlnit luni în Suedia
Cancelarul german Olaf Scholz şi omologii săi nordici, cu care s-a întâlnit luni în Suedia. Foto: X

Cancelarul german Olaf Scholz şi omologii săi nordici, cu care s-a întâlnit luni în Suedia, au cerut creşterea urgentă a ajutorului pentru Ucraina, care se confruntă cu un nou asalt rusesc în nord-est, în regiunea Harkov, relatează Le Monde, preluată de News.ro.

"Vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat cancelarul într-o conferinţă de presă susţinută la Stockholm. Germania, care a anunţat în aprilie că trimite un sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, îşi îndeamnă aliaţii europeni să îi urmeze exemplul.

România este una dintre ţările europene care au sisteme Patriot, iar preşedintele Klaus Iohannis a declarat recent că este dispus să discute pe această temă.

Berlinul speră că şi alte ţări europene vor urma exemplul, pentru că Ucraina are nevoie de mai multe muniţii, tancuri şi sisteme de apărare antiaeriană, a declarat cancelarul. "Trebuie să facem mai mult. Este foarte important ca dezbaterea să nu se oprească aici, ci să se ia decizii reale în întreaga Europă", a insistat Scholz.

Ucraina face presiuni asupra aliaţilor săi occidentali pentru a-i trimite sisteme de apărare aeriană, în special Patriot, care sunt deosebit de eficiente în interceptarea rachetelor balistice. Mai multe ţări europene, inclusiv Olanda, dispun de acest sistem.

"Principalul motiv al pierderilor suferite de Ucraina în prezent este lipsa de apărare aeriană, iar noi avem sistemele. Dacă am avea o singură dorinţă, aceasta ar fi să livrăm sistemele de apărare aeriană cât mai curând posibil", a pledat şi premierul danez, Mette Frederiksen, adăugând: "Trebuie să simţim cu toţii urgenţa situaţiei".

Liderii nordici şi cancelarul german urmau să discute despre sprijinul acordat Ucrainei în cadrul unui dineu, luni seara. Ţările nordice şi Germania s-au numărat printre cei mai mari susţinători ai Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022, Berlinul fiind al doilea cel mai mare donator din lume (14,5 miliarde de euro în total), potrivit Institutului Kiel.

Citește și: Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei